Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

intangibilă, ce masca intensitatea sentimentelor ei. Cred că această
mare distanţă a fost impusă de nesiguranţa existenţei ei într-o lume
cu totul nouă, Timişoara fiind altceva decât Basarabia.
După această descărcare de emoţii acumulate, am dispărut în
curte sau prin parc. Când m-am întors, seara târziu, Tati lipsea. Rănit
în străfundul viselor mele, realizasem nonsensul şi nereuşita acestei
încercări ce o costase pe Multi câteva luni din viaţă.
– Sau el, sau eu! Dacă nu pleacă el, plec eu!
Mamei nu i-a trebuit mult timp ca să se hotărască şi a doua zi,
când am venit de la şcoală, nici bagajele, nici puţinele lucruri pe care
le adusese Tati cu el nu se mai găseau la noi în casă. Taică-meu s-a
întors la Tuşi, pe Moţilor 2, nu departe de noi şi totuşi definitiv întors
cu faţa spre propria lui viaţă.
În anii ce au urmat s-au înteţit lecţiile particulare de germană şi
pian. La un moment dat, apăru la noi o doamnă în vârstă, plină de
prestanţă. Era mama Ritei, cu care făceam ore de pian. Obişnuia să
bea cafea după cafea şi să-şi aprindă ţigară de la ţigară. Pentru că
vorbea perfect franţuzeşte, Mutti se obligase să-i coasă pe gratis,
urmând ca ea să se ocupe de mine şi să mă înveţe limba lui Voltaire.
Bătrâna avea un sistem extrem de eficient. Mie îmi spunea seara
poveşti în limba pe care o vorbea atât de bine, iar mamei îi citea
câteva anecdote din cărţile franţuzeşti pe care le aducea cu ea.
Trebuia să copiez poveştile, învăţând totodată să scriu, şi mai trebuia
să le şi povestesc, la rândul meu. Ei, acest sistem, aplicat zi de zi,
câţiva ani la rând, a dat roade! Ajunsesem să conversăm cu plăcere în
franceză şi, pe parcurs, cunoştinţele mi s-au sedimentat adanc în
memorie. După treizeci de ani, câţi sunt de atunci, deşi nu am mai
avut multă vreme nici o ocazie de a conversa, sunt în stare să port o
discuţie, când sunt în Franţa, ori să citesc fără greutate în această
limbă. Doamna B., fosta baroneasă, a murit într-un mod îngrozitor,
arzând de vie. Căpătase viciul alcoolului şi, într-un moment de
ebrietate, a răsturnat lampa de petrol, declanşând un incendiu
devastator. Rămăsesem, aşadar, fără profesoară de franceză.
Obişnuiam să trec în fiecare zi pe la Tuşi, mătuşa mea din partea
lui taică-meu, o femeie mică de statură, dar de o energie şi o bunătate
rar întâlnite. Nu se căsătorise niciodată, din spirit de răspundere
pentru familia ei. Şi-a crescut fraţii şi surorile din munca ei proprie,
32