Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Acolo se aflau deja ceilalţi băieţi şi fete ce veniseră cu noi sau
apăruseră pe parcurs şi nu mai coborâseră de pe munte.
Ne-am dezbrăcat cu înfrigurare şi ne-am contopit într-un act
sălbatic, ce aducea mai mult a lupte de gladiatori decât a dragoste,
sau, hai să-i zicem sex. Într-un târziu, mai liniştiţi, ascultând
zgomotele din camera vecină, unde se stinsese lumina şi trecuseră cu
toţii la treabă, începu să-mi povestească. Împlinise cincisprezece ani
şi avea în urma ei un avort.
– Nu se poate, îndrăznii eu.
– Nu fi prost, eram gravidă la paisprezece ani, am avut un
prieten, un bou.
– Şi rişti în continuare?
– Ce să fac, dacă trece o zi fără să mă f..., înnebunesc. Mor. Mă
mănâncă de-mi sar ochii. Hăi să continuăm.
– Chiar aşa de nesătulă să fii, sau îmi joci teatru?
– Ce, eşti nebun, de-abia am început. Nu mai sta la palavre, dă-i
drumul!
O fetiţă care ştia ce voia şi întâmplător voia ceea ce doream şi
eu. O întâmplare fericită. Am rămas buni parteneri de orgii comune
cu gaşca, chiar şi pe urmă, în Timişoara.