Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

ca în basmele cu feţi-frumoşi şi cu balauri. Părul negru, lung şi
ciufulit, barba lungă până aproape de brâu, paltonul lung, negru la
culoare, cu gulerul ridicat, toate învălmăşite în zăpadă, şi, ca să
completeze tabloul suprarealist, o vioară. Un individ în negru pe
fondul alb al zăpezii, luminile cabanei, făcliile deja aprinse, umbra
jucăuşă a uriaşului...
– Ce p...a mea?!
– Păi, ăsta-i salut, mă?! Noi pornim să te salvăm şi tu îţi baţi joc
de noi? Ai înnebunit?
– Schwarz!
Heni se atârnă de gâtul lui, Ioji îl debarasă de vioară.
Nu-mi dau seama nici azi cum a putut urca muntele cu aşa
viteză. A ajuns la foarte puţin timp după noi, dar asta e doar una
dintre enigmele lui Schwarz.
Ne-am îmbarcat în nişte sănii cu cai şi am pornit spre Cabana
Centrală, unde aveam să ne susţinem programul în seara următoare.
Ni s-a repartizat o vilă a noastră, cu etaj, de o construcţie ciudată, cu
acoperişul până la pământ, dar de pământ nici vorbă, căci zăpada era
de vreo patru metri şi ajunsese la nivelul întâi. A trebuit să săpăm un
tunel până la uşă. Cu atât mai mare ne-a fost uimirea constatând că
încălzirea centrală funcţiona, deşi nu locuise nimeni înaintea noastră.
În camere nu se afla decât mocheta. De mobilă, ori măcar de
paturi, nici vorbă. Am dormit peste noapte pe nişte saltele, iar cu
timpul lucrurile s-au rezolvat. Fericirea cea mai mare era că puteam
pune tot aparatajul nostru de jur-împrejurul camerei, iar în mijloc
tobele lui Costin. Aveam o sală de repetiţii ideală. Nu ştiu cum a
decurs seara de revelion, cantitatea de alcool a depăşit orice limită,
spectatorii invitându-ne în permanenţă să bem cu ei, deşi aveam
masa noastră, bine aprovizionată. Îmi aduc aminte de Adolf care
apărea în local şi alături de publicul obişnuit, prin comparaţie, părea
şi mai mare. Aveam impresia că podeaua se lăsa sub el, atunci când
păşea. M-am luat cu el la întrecere. Am băut fel de fel de pahare
umplute cu licori de toate culorile. Nu ştiu cine a câştigat, în orice
caz, m-am trezit a doua seară la mine în pat.
Se pare că ne-am susţinut programul cu un asemenea succes,
încât am fost invitaţi să rămânem pe munte cât dorim.
Mahmureala ne-a trecut abia după o săptămână, dar ne sileam
din când în când să mergem cel puţin la masă în Cabana Centrală.
317