Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

undeva peste iarnă, iar programul de revelion ar fi fost un mic adaos
la veniturile noastre ce se împuţinau văzând cu ochii. Continuasem
să-mi investesc banii câştigaţi în turnee în instrumente şi în muntele
de boxe, devenit din ce în ce mai impozant. Primisem şi trei sirene
pentru frecvenţe medii şi înalte „Vitavox”, mai cumpărasem două
boxe „Stramp”, dotate şi ele cu sirene pentru înalte, aşa că sunetul
nostru devenise tot mai diferenţiat.
În toamnă s-a produs şi trista ruptură cu Sepi. Alături de noi,
scăpase de câteva ori de la încorporare, păcălindu-i pe cei de la
comisariat cu tot felul de promisiuni. De data asta nu mai mersese.
Sepi s-a distanţat dintr-o dată, dându-ne de înţeles că aflase el pe nu
ştiu ce fel de căi că noi îl sacrificasem. Credea că trimiterea lui la
cătănie fusese preţul rămânerii noastre în oraş. Promisesem că, dacă
ne ia pe toţi împreună, cum ne aflam cu toţii în aceeaşi situatie, am
putea alcătui cea mai bună orchestră a armatei, pentru cele şase luni
ce trebuiau efectuate de orice individ care terminase o facultate. Dar
nu fusese să fie aşa! Ba nu ne-au primit pe mine şi pe Sepi la examen
şi am mai amânat încă un an înrolarea, ba nu terminase Ioji, ba avea
Baniciu nu ştiu ce probleme! Aşa că alergau ăştia cu limba scoasă de
două ori pe an, primăvara şi toamna, dar nu reuşiseră până atunci să
ne prindă.
Nu ne-am lăsat umiliţi niciodată. Acceptam să ni se facă servicii
pe care le răsplăteam, dar nu deveneam la rândul nostru servili.
Întotdeauna răspundeam cu aceeaşi monedă şi ne-am opus din
răsputeri oricărei încercări de forţă.
S-a întâmplat de multe ori să întâlnesc oameni necăjiţi, ce
aşteptaseră ore întregi la Tuşi ca să mă întâlnească, să-mi ceară un
sfat sau ajutorul. Unuia îi găseam o slujbă, altuia o locuinţă, unui
student îi dădeam nişte bani ca să-şi procure o motivare pentru
absenţe. Mai puneam câte o pilă la examene pentru cineva care
merita, dar nu avea destulă încredere în sine, şi lista ar putea
continua. Existau mulţi care ne iubeau şi ne aprindeau lumânări
pentru binele făcut. Nu am aşteptat niciodată ceva în schimb, dar în
momentul în care cineva se oferea să ne facă un serviciu acceptam la
fel de firesc.
Îmi părea rău de Sepi, pentru că am petrecut cu el multe nopţi şi
zile hazlii. Am luptat împreună împotriva mahmurelii în dimineţile în
care trebuia să mergem să predăm la şcoli, în timpul studenţiei. Mai
306