Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

– Ei, acum stai liniştit încă un sfert de ceas şi lasă-l să fiarbă.
Bea-ţi cafeaua în linişte şi abia pe urmă te duci la el. Am eu ac de
cojocul lui, nu-ţi fie frică! Ai să vezi cum se va comporta!
După un sfert de oră în care am vorbit câte-n lună şi stele, m-am
prezentat la Călinoiu, fiind salutat pe tot parcursul coridoarelor de tot
felul de angajaţi şi acompaniat de o secretară drăguţă.
– Ăă... tov Covaci!
În faţa mea se afla un bărbat înalt, brunet, dotat cu o anumită
distincţie. Se vedea că are o altă calitate decât miniştrii de la alte
resorturi. Ştiam că e o viperă, aşa că nu mă lăsam păcălit. Discuţia ce
a urmat a fost plină de tensiune stăpânită. Punea întrebări
provocatoare aşteptând să-mi dau în petec. Mă concentram la
maximum, încercând să-l încolţesc prin răspunsuri, să-i produc un
sentiment de culpabilitate. Meciul verbal s-a terminat cu un „pat”.
Totuşi, câştigul era de partea mea. În primul rând, că-l forţasem, cu
ajutorul lui Păunescu, să mă primească, ceea ce nici nu visase el
vreodată. În al doilea rând, pe masă apăruseră două coli de hârtie,
bătute la maşină, pe care Călinoiu se iscăli şi puse o ştampilă. Mai
încercă el să pomenească de ale lui, că ar fi păcat ca o muzică de
calitate, cum facem noi, să nu fie prezentată la un mod elegant şi cu o
vestimentaţie adecvată... Mie îmi intra totul pe o ureche şi-mi ieşea
pe cealaltă. Mă furnica o nerăbdare nemaipomenită, simţind că am
învins, iar cele două foi de hârtie, ce reprezentau pentru noi salvarea,
mă ardeau.
– Du astea la ARIA!
Am plecat ca din puşcă. Ionescu a încremenit. Nu-i venea să
creadă că, după ceva mai mult de o oră, se rezolvase totul.
– Pofteşte şi te serveşte!
– Cum ai făcut asta, eşti vrăjitor?
– Recunosc că am avut puţin noroc cu Păunescu!
I-am povestit scena. S-a mulţumit să dea din cap şi a dispărut pe
coridoare, spre alţi stăpâni.
Turneul s-a efectuat, mai scurt decât era preconizat, dar a avut
loc. După ce totul a luat sfârşit, am aflat că respectiva circulară
rămăsese valabilă, drept care nimeni din ţară nu mai îndrăznea să
colaboreze cu noi. Ne-am retras la Timişoara unde făceam scamatorii
la barul de noapte de la „Continental”. Pornisem pe chefuri şi orgii
ca şi cum ar fi fost sfârşitul lumii. Ne făceam planuri să cântăm
305