Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Indivizii încercară să mă împingă afară.
– Spuneţi-i că Nicolae Covaci de la „Phoenix” vrea să-l vadă
într-o chestie ce nu poate avea amânare. Îl va interesa precis.
Nu ştiu ce i-a impresionat, dar tipul în uniformă de portar de
hotel se aplecă şi ridică un receptor, şuşoti ceva în el, aşteptă o clipă,
apoi închise respectuos. După o secundă, îmi dădu brânci afară. Mă
trezii din nou singur pe treptele Casei Scânteii.
Taxiul mă mai aştepta şi am fost tentat o clipă să mă dau bătut.
S-a întâmplat că am zărit, cu coada ochiului, pe o altă aripă a clădirii,
nişte litere deasupra unei intrări. M-am apropiat şi am citit firma:
„Flacăra”. Mi-a venit atunci chef să văd câţiva prieteni, ştiind că şi
cei din cenaclu roiau pe acolo.
Am dat liber taxiului şi am pătruns în clădire pe intrarea laterală.
Aici m-a luat în primire un alt cetăţean, dar după ce-i spusei cine
sunt, mă îndrumă către camera în care se afla „tov. Păunescu”. Chiar
la el nu voiam eu, vroiam să-l prind pe Gigi Stanca sau pe altul dintre
ai lui, cu speranţa de a-i convinge să scrie două rânduri despre asta.
Dintr-o dată, o uşă se deschise şi, după presiunea aerului, mi-am
dat seama că nu putea apărea decât şeful în persoană. Păunescu m-a
văzut imediat şi, prietenos, mi-a făcut semn să intru la el. La o cafea,
îi povestii cum stau lucrurile cu „Phoenix”. Pe măsură ce vorbeam,
observam cum i se aprindeau ochii. Începuseră să-i scânteieze
privirile, iar nările îi fremătau ca unui câine de vânătoare ce a
adulmecat prada. A întins o mână a liniştire şi nici nu terminasem de
povestit că el îl şi avea la celălalt capăt al firului pe Călinoiu.
– Da, eu sunt... Ce zici, dau drumul la articol?
Mă uitam uimit la el. Nu ştiam ce să cred.
– Cum ce articol? Ăsta, cum că ţi-ai permis să interzici turneul
cu „Phoenix” şi nici măcar nu catadicseşti să stai de vorbă cu Covaci,
care a fost respins încă de la poartă.
– ...
– Cum ce poartă?! Poarta de la minister! Uite Covaci e aici la
mine în birou şi vrea să stea de vorbă cu tine, dar... dacă nu vrei, ştiu
eu ce am de făcut.
– ...
– Cum?... aha, bine!
Şi întorcându-sespre mine:
304