Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL XXXIX
COVACI CONTRA CĂLINOIU
Banii de la mare se terminaseră. De fapt, acolo se câştiga puţin,
dar distracţia era mare. Aveam masa şi casa gratuite, public cu mulţi
străini, din care ne alegeam fetele, aşa că banii se duceau repede. Pe
urmă, mai vedeam noi!
Bănuiam că, din momentul în care urma să ajung la Văliug,
aveam să fim deja lefteri. Mai aveam eu nişte rezerve de la Uniunea
Compozitorilor, bani pe care Tuşi îi ridica regulat.
Mă plimbam prin centrul Bucureştilor, când, fără să-mi dau
seama, m-am trezit la porţile Casei Scânteii. Sărisem spontan într-un
taxi, dar, afundat în gânduri, nu mi-am dat seama când am ajuns la
Ministerul Culturii. Am încercat să dau buzna înăuntru, dar un portar
de două ori mai mare ca mine mi-a tăiat calea. Alţi doi cetăţeni, cu
priviri nu tocmai paşnice, s-au repezit înspre noi.
– Unde doriti?
– La şef, la preşedinte... la ce ştiu eu cine...
– La cine? ...
Pe faţa lui începuseră să apară semnele unei mânii ce nu se voia
disimulată.
– La... ăă... Călinoiu! – îmi amintii în ultima clipă numele
responsabilului cu partea muzicală în respectivul minister.
– Nu se poate.
– De ce?
– Nu primeşte.
– De ce?
– E ocupat.
– Poate se ocupă şi de mine.
– De unde veniţi?
– De la mare.
– Nu asta am întrebat. Din partea cui?
– Din partea mea.
303