Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

în ceata colegilor şi prietenilor mei, fiecare avea un tată. Ce frumos
trebuie să fie să ai un tată măreţ, sigur de el, glumeţ şi drept şi care
să-ţi dea, eventual, şi bani de buzunar!
Totul s-a petrecut aşa cum trebuia, de fapt, să se petreacă. Tati
era şomer, aşa că banii trebuia să-i câştige în continuare Mutti, iar, pe
de altă parte, după opt ani de muncă silnică la Canal, lipsit de o
ambianţă socială cât de cât normală, sănătoasă, comportamentul lui
era, să zic aşa, ciudat. Dintr-o anumită nesiguranţă, justificată după
atâţia ani de absenţă, devenise şi mai retras şi morocănos, iar
complexul de inferioritate, dat de faptul că maică-mea câştiga
existenţa pentru noi toţi, îl determina să fie şi mai zgârcit decât
fusese înainte. Începuse să numere orice sumă de bani îi trecea prin
mână, socotea cheltuielile zilnic şi făcea reproşuri pentru orice lucru
cumpărat ce i se părea de prisos. Sigur, comportamentul lui avea
explicaţii psihologice şi presupun că nimeni, după opt ani de
închisoare politică, nu ar fi putut ieşi mai normal decât el. Avusese o
tenacitate şi o dorinţă de a supravieţui enorme, ceea ce a fost esenţial
în acele condiţii criminale în care mii de oameni au fost sacrificaţi.
Canalul, ce a fost şi a rămas până azi un nonsens, a fost construit în
acei ani de puşcăriaşii politici de care ţara trebuia să scape, dar pe
care nu-i putea împuşca nimeni. Multora nu li se putea imputa ceva
direct, doar că până la venirea la putere a comuniştilor au crezut în
rege sau, mă rog, în ce-or fi crezut ei, şi şi-au făcut treaba ca fiecare
alt cetăţean, convinşi de corectitudinea activităţii şi a modului lor de
trai.
În orice caz, Mutti, cu puţinele ei mijloace, reuşise să-mi
imprime acea mărinimie şi generozitate ce-i erau caracteristice, aşa
că nu puteam înţelege modul de a gândi al lui Tati. Tensiunea creştea
zi cu zi, iar eu eram tot mai dezamăgit, fiindcă eroul din basmul
interzis se dovedise mai prejos de aşteptările mele. Devenisem,
desigur, nedrept şi, lucru pe care îl regret şi astăzi, ajunsesem în scurt
timp să-l ignor pe Tati. Totul a culminat cu un scandal monstru, când
Mutti mi-a cumpărat o pereche de sandale drăguţe, deşi mai aveam o
pereche utilizabilă, dar pe care o cam purtasem şi la şcoală şi la
fotbal. Taică-meu a făcut o gălăgie atât de mare, încât mama n-a mai
rezistat.
– Trebuie să fii nebun! I-am cumpărat sandale din banii câştigaţi
30