Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

scena teatrului românesc, cu un sân gol, micuţ, dar superb. Acel sân
mă interesa foarte mult, ca dealtfel şi celălalt (ea nefiind amazoană).
În scurt timp, relaţia noastră a devenit strânsă, fiind acceptată firesc
de toată lumea, atât de cei din cenaclu, de la „Reflex”, ca să nu mai
vorbesc de cei din grupul meu, care se bucurau de fiecare pradă
adusă în sânul formaţiei. Ioana era doar pentru mine, dar prezenţa ei
îi fermeca pe toţi. Erau prietenoşi şi totodată plini de respect faţă de
ea. Pe undeva, ţineau şi o anumită distanţă dictată de importanţa
personalităţii ei. Era curtată la toate nivelurile, fiind recunoscută şi în
cercurile literare, după ce publicase câteva volume de poezii foarte
îndrăzneţe.
Într-o zi, mi-a prezentat o fetiţă ca un bibelou. Era o apariţie
perfectă ca fizic, cu păr negru şi ochi verzi-albăstrui. O chema
Evelyne, era verişoară cu ea şi avea un mic apartament în Bucureşti,
în care m-am mutat, destul de curând, împreună cu Ioana. Găsisem
un cuibuşor de dragoste pe măsura noastră, n-am mai fi vrut să ieşim
niciodată de acolo.