Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Fiecare dintre noi avea o prietenă fixă, la care se întorcea de fiecare
dată şi cu care îşi petrecea câţiva ani, persoană care era tabu pentru
toţi ceilalţi. În rest, cunoştinţele întâmplătoare şi trecătoare din
oraşele de turneu ori de la mare erau bunuri comune şi fiecare se
înfrupta din belşug, fără ca vreunul să rămână mofluz.
La concertul de la Circ am intrat ultimii în arenă, după ce am
aplaudat cu înverşunare pe ceilalţi din cenaclu. Am râs copios,
ţinându-ne de burtă, la apariţia celor de la „Reflex Flacăra”.
Programul nostru a fost scurt şi concis, dar am cântat cu multă
plăcere, lucru care s-a simţit, şi lumea ne-a răsplătit cu ovaţii
interminabile. Atmosfera era, oricum, deja explozivă, pregătită de cei
ce susţinuseră recitalurile anterioare, aşa că nu ne-a mai rămas decât
să culegem laurii întregii seri. La un moment dat, s-a întâmplat ceva
neobişnuit. În lumina reflectoarelor am văzut ceva sclipind prin aer şi
căzând la picioarele mele. În scurt timp, un roi de fluturaşi sclipitori
s-a năpustit asupra suprafeţei pe care cântam. După sunet mi-am dat
seama că era vorba de monezi. Veneau din ce în ce mai multe şi mai
mari, aşa că puteau să ne lovească serios. Nu ştiam cum să
reactionez, dar cineva mi-a şoptit la ureche că gestul înseamnă un fel
de urare de noroc, de bine, că e un obicei oriental. După ce am
terminat şi ultimul bis, ne-am retras din arenă. În clipa aceea, toţi
muncitorii de pe margine s-au repezit ca nişte pantere, începând să
adune banii. Publicul i-a sancţionat, huiduindu-i din plin. „Obicei
ciudat”, mi-am zis, lăsându-i pe cei de afară să se descurce cum or
şti. Aveam destui bani la vremea aceea.
Dar fluturii de metal mi-au purtat noroc. O urmărisem tot timpul
pe Ioana Crăciunescu şi observasem că între ea şi Gelu Colceag nu
existau apropieri prea mari, ba chiar părea că se ţin la distanţă.
Discutau foarte prieteneşte unul cu altul, chiar prea amical. Se
distingea o urmă de camaraderie, ceva nu era la locul lui în căsnicia
lor. M-am interesat şi am aflat că erau în divorţ. Atunci am înţeles
atitudinea lor şi am socotit că sosise momentul să intru în scenă.
Din câteva priviri schimbate după concert, pline de semnificaţie,
ne-am trezit mână în mână, apoi, la scurtă vreme, îmbrăţişati. O
respectam pe Ioana ca pe o actriţă deosebită, după părerea generală,
dar şi cu o notă de îndrăzneală nebunească în atittudinea ei. Pe scenă
savura rolurile, pe care le juca până la capăt. Provocator, la una
dintre piesele puse în scenă în acel an, a apărut, pentru prima oară pe
291