Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

suite de tonică dominantă şi subdominantă, sistem preluat de la Bob
Dylan ori alţii din vremea anilor ’60. Mai mult chiar, Florian folosea
şi măsurile mixte, ce dădeau un farmec deosebit şi impregnau o
vioiciune tipică pieselor, chiar şi baladelor greoaie gen „Banii,
banii...”
Teribil de impresionat am fost ascultând-o pe Marcela Saftiuc
interpretând o compoziţie proprie, „Fiii lacrimilor tale”. În ultimii ani
mi-a revenit de multe ori melodia în ureche, chiar dacă nu-mi mai
aduc aminte de text. De fiecare dată, ochii mi se umpleau de lacrimi,
prins de o melancolie fără nici o explicaţie imediată.
Dar revelaţia cenaclurilor a constituit-o, pentru mine, grupul
„Reflex Flacăra” alcătuit, pe-atunci, din Gelu Colgeag, Mache Perşa,
Ştefan Sloboda – Sloby, Gabi Iencek şi Ioana Crăciunescu.
Sub egida aceleiaşi reviste s-a organizat un concert la Circul de
Stat din Bucureşti, la care am participat şi noi. La discuţiile
preliminare de la Casa Scânteii, Păunescu ne-a invitat lângă el, în
capul mesei, ceea ce trebuia să însemne o mare preţuire. Observasem
cu cât respect, chiar frică, îl priveau ceilalţi membri ai cenaclului şi
cum se lăsau admonestaţi şi muştruluiţi fără obiecţii.
Discuţiile erau foarte interesante. Din când în când îmi scăpa
privirea spre Ioana Crăciunescu, ai cărei ochi languroşi şi plini de
taină mă fascinau. Părea că nici eu nu îi eram indiferent, dar ne aflam
într-un grup de profesionişti, iar discuţiile, foarte serioase şi la
obiect, nu lăsau loc unui flirt. Am aflat pe urmă că era soţia lui Gelu
Colceag, şi el de faţă. Cu toate că până în acel moment consumasem
cantităţi uriaşe de femei, toţi membrii formaţiei îmbogăţindu-ne în
permanenţă repertoriul şi experienţa, învăţând alte tipare şi sisteme
de comportament, aveam încă o rămăşiţă de bun simţ. Nu aş fi atacat
nicioadată o prietenă a vreunuia din grup sau din cercul cunoscuţilor!
Până la ora aceea nu cunoscusem sentimentul de gelozie. Încă
de mic îmi jurasem că nu voi fi niciodată gelos, deşi nu înţelegeam
exact ce înseamnă asta. Certurile de zi cu zi şi din fiecare noapte, din
perioada în care, la presiunile familiei, mama încercase să se împace
cu Tati, proaspăt întors de la Canal, mă convinseseră că gelozia era
ceva foarte urât şi neplăcut, care deranjează şi îndurerează, mai ales
pe cei nevinovaţi. Nu aş fi vrut deloc să creez situaţii asemănătoare,
mai ales în cercul meu apropiat. Schimbul de prietene, care era ceva
obişnuit la noi, nu se făcea decât după nişte reguli bine stabilite.
290