Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Educaţia severă şi rigidă dată de Mutti mi s-a aşezat în oase şi în
gândire şi a făcut din mine ceea ce sunt.
Privind în urmă, îmi dau seama că, pentru a trăi normal şi pentru
a avea relaţii civilizate cu ceilalţi oameni, este nevoie de multă
înţelegere si toleranţă pentru fiecare. Abia atunci poţi fi considerat un
membru al societăţii.
Dar ce te faci dacă tot ce ai învăţat ori ţi s-a impus ca doctrină,
îţi corespunde, dacă descoperi şi ţi se confirmă că aceia ce te-au
educat au avut dreptate? Că până şi severitatea şi-a avut sensul ei?
Rememorând, trebuie să recunosc că Mutti, în frica ei de a nu pierde
hăţurile, a ştiut să mă convingă atât prin pedepse şi bătaie, cât şi prin
discuţii sincere şi mature, pe care le provoca chiar din anii fragezi ai
copilăriei. Fusese nevoită, săraca, să-mi repete de multe ori
întâmplări din viaţa ei, problemele pe care le-a avut în familie, în
Basarabia, necazurile cu Tati, greutăţile zilnice ale unei femei ce
trebuia să câştige existenţa pentru amândoi. Voia să facă din mine
ceea ce-şi dorise pentru sine. Nu avea pretenţii mari, ci doar să ajung
un om apreciat de ceilalţi, demn şi modest, Atât.
Nu ştiu în ce măsură a reuşit, „judecata fie a celorlalţi!” Am
ascultat-o de fiecare dată cu atenţie, am făcut paralele cu alte poveşti
auzite de la Tuşi şi de la Uca, mi-am tras singur concluziile şi am
început să mă port ca atare. Dovadă că felul meu de viaţă şi de a
gândi nu se suprapunea sută la sută cu imaginea ei ideală a ceea ce ar
fi trebuit să fiu sunt desele certuri şi neînţelegeri ce au avut loc şi
după ce am împlinit 14 ani, când am luat ultima bătaie. Dar, până la
acea vreme, aveau să se întâmple multe.
Venise şi taică-meu de la închisoare şi Mutti, cedând presiunilor
lui Tuşi şi ale altor mătuşi din fosta familie, cunoscuţilor binevoitori
şi atoateştiutori ori vecinilor sfătuitori, a făcut compromisul să-l
primească pe Tati la ea în locuinţă. Încerca să îmbine şi să împace
ceea ce era demult destrămat, ori, poate, nu existase niciodată: o stea
fericită. Auzisem multe istorisiri brutale şi revoltătoare despre scurta
convieţuire a părinţilor mei, unele dintre ele povestite chiar de Mutti.
Dar curiozitatea mea era mai mare decât teama. Speram utopic
într-un tată răzbunător – ieşisem oare din basme? – care să-mi ofere
revanşa pentru toate pedepsele suportate şi, după socoteala mea, doar
pe jumătate îndreptăţite. Şi mi-l doream aproape, poate, şi pentru că,
29