Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

distinge ce se întâmplă. După două secunde, lumina din sală s-a stins
din nou. Eram pregătit. Ştiam unde să privesc în caz că se reaprindea
din nou lumina. Nu am avut de aşteptat decât vreo câteva secunde şi
fenomenul s-a produs. Lumea începuse să murmure şi unii se
ridicaseră nehotărâţi de pe locuri. Profitând de faptul că ajunsesem la
punctul în care Ioji începea solo-ul de bass, mi-am aruncat ghitara şi
m-am repezit în culise.
Pe o scară, la vreo doi-trei metri de podea, cineva mânuia nişte
manete. Era limpede că de acolo se manipula lumina. Dintr-un salt
am fost pe scară, l-am apucat pe individ şi l-am tras jos. Cu stânga
i-am întors faţa spre mine şi, cu toată înverşunare adunată în ultimele
minute, i-am trăznit un pumn între ochi de l-am trimis în braţele unui
maşinist bătrân ce stătea la câţiva paşi mai în spate. Amandoi s-au
dus de-a berbeleacul. Totul a durat foarte puţin, aşa că la sfârşitul
solo-ului lui Ioji eram din nou cu ghitara în mână.
Culmea culmilor, în sală se aprinse din nou lumina, dar de data
asta eram sigur că nu se mai afla nimeni pe scăriţa din culise. Mă
fulgeră o întrebare, dar o înăbuşii. Am continuat piesa până la sfârşit.
În sală era o derută totală. Unii se sculaseră, alţii stăteau pe scaune.
Noi continuam să cântăm. Cei ce stăteau jos în ultimele rânduri îi
huiduiau pe cei din faţă, care se sculaseră. Atmosfera se strica din ce
în ce. Schwarz înjura de mama focului. Am terminat „Negru Vodă”,
ne-am înclinat în faţa publicului şi, îndrăciţi de-a binelea, am ieşit
din scenă. Nici nu putea fi vorba de bis.
În culise am văzut un tânăr cu buza spartă, uşor sângerândă, şi
cu faţa umflată, susţinut de doi militari. Într-o clipă, am fost lângă el,
luâdu-l de gât.
– Cum poţi să-ţi permiţi să-ţi baţi joc de lume şi de concert?
Ce-i în capul tău, mă, că te omor?
Spre uimirea mea, militarii nu îl ţineau, ci încercau să se
interpună între mine şi bietul nenorocit. Mă zbăteam să ajung la el,
ca un câine căruia i s-a luat osul din faţă.
– Bine, dar eu n-am făcut decât să sting lumina, şeful sălii o
aprindea din spate, rosti el înăbuşit.
În clipa aceea s-a făcut definitiv lumină şi în capul meu. Bietul
băiat găsise posibilitatea de a stinge lumina pe care şeful lui o
aprindea de undeva din spatele clădirii, fiind beat criţă şi dorind să se
ducă acasă.
286