Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

eram în stare să sar în foc, cred că aş fi făcut şi puşcărie sau alt
sacrificiu, convins fiind de devotamentul lor faţă de „Phoenix”.
Hotărârile mele erau de multe ori precipitate, nerumegate
îndeajuns, dar în subconştient se făcea în permanenţă o sinteză a
tuturor informaţiilor ce veneau din jur. Eram în permanenţă ca o fiară
hăituită, dispusă în orice moment să muşte, dar care-şi iubea copiii
cu tandreţe. De aceea am suferit când l-am pus pe Moni la punct şi
când a trebuit să-i dau o lecţie lui Baniciu, dar, hotărârile odată luate,
nu mă mai putea întoarce nimeni din drum, cu nici un mijloc sau
argument. Poate că această lipsă de toleranţă m-a dus forţat în situaţii
limită, care păreau paradoxale sau utopice, cu minime şanse de
câştig. Au fost crize din care am ieşit cu bine, chiar dacă după noi
mai rămâneau ceva fulgi, pe ici, pe colo. Aveau să crească din nou,
fără să ne urâţească, iar în penajul reapărut se puteau găsi, uneori, noi
culori şi modele.
La Hunedoara, într-o sală plină şi după un concert superb, eram
pe la mijlocul lui „Negru Vodă” când, deodată, lumina din sală se
aprinse, ameninţând să rupă vraja ce cuprinsese publicul preţ de
peste două ore. Spectacolul se prelungise, dar sala era atât de caldă şi
reacţiona atât de bine că nu ne mai puteam desprinde de instrumente.
Cântam piesă după piesă într-o frenezie generală. Eram pregătiţi să
mai dăm şi două-trei bisuri, aşa că şocul a fost mare când am văzut
feţele uluite ale spectatorilor.
În timpul concertului mai fusese o mică întrerupere de ordin
tehnic, pe care nu o realizaseră decât spectatorii din primele rânduri.
Pedala mea de distorsiune avusese un contact prost şi Schwarz se
obligase să mi-o repare.
– Vezi că e o lipitură rece pe undeva! – îi spusesem cu vreo
câteva zile mai înainte.
– N-ai tu probleme cu asta.
– Fă-o ca lumea, că mă enervează cârâitul ăsta şi mă mai fac şi
de râs.
– Nu te mai căca pe tine, că doar am spus că o fac, ce p...a mea!
Schwarz avea un vocabular execrabil, dar rostea cele mai grele
înjurături cu o asemenea dezinvoltură, încât nu se putea supăra
nimeni pe el.
– Fă-o şi ţine-ţi gura! Să nu cumva să mi-o repari cu scotch,
cum ai tu obiceiul. Fă o lipitură zdravănă!
284