Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL XXXV
GHICI CINE APRINDE LUMINA?
DOI PUMNI PE GRATIS
Costin era bun pentru a menţine un anumit echilibru în formaţie.
Spiritual, cultivat şi cu mult bun simţ, emitea păreri ce aveau greutate
şi îl ascultam totdeauna cu atenţie. Din păcate, părinţii lui îi făceau
tot mai multe probleme, exercitau presiuni, încercând să-l păstreze în
Bucureşti. Aveau convingerea, ori prejudecata, că se va strica şi va
decădea alături de noi. Venea, totuşi, cu mare plăcere, săptămânal.
Locuise în ultima vreme în pivniţa casei lui Baniciu, unde amândoi
îşi făceau proiectele. Când se plictiseau, veneau la mine şi ieşeam în
oraş. Mergeam la „Flora” ori la „Continental”. Vara, cutreieram toate
terasele, degustând berea şi telemeaua cu roşii şi piper, sau mergeam
să ne scăldăm la Ştrandul Termal. Şi Mircea şi Costin făcuseră sport.
Cu Baniciu fusesem, o vreme, coleg la canotaj.
Totuşi, aveam sentimentul că va veni o zi în care va trebui să
renunţăm la Costin. După experienţa de la Sopot, convingerea mi se
întărise. Pe Ţulă numai voiam să-l iau, mă obosise cu simplismul lui.
Lovea tobele bine, ca un cioban sănătos, ba chiar se lăsase convins că
se pot cânta şi măsuri mixte în stilul rock, dar nu era suficient.
La Costin îmi plăcea şi nivelul la care se purtau discuţiile, nu-mi
amintesc de nici o ceartă, era de o fineţe exemplară. Ştia să întreţină
lumea şi să provoace în jurul lui o atmosferă permanentă de veselie şi
de vioiciune. La tobe arăta o fantezie debordantă, folosind fiecare
element pentru a decora şi îmbogăti cu culoare spaţiile strofelor.
Break-urile lui erau tehnice, măsurile mixte nu prezentau nici o
problemă, dar, în timp ce cânta, devenea, în mod paradoxal,
introvertit. Trăia alături de noi, paralel cu noi, într-o lume a lui şi
savura doar pentru el delicatesele oferite de rafinamentul celor
executate cu atâta pedanterie. Şi totuşi... Faptul că trăia într-o sfera a
lui ne intriga pe toţi. Am realizat că nu ne ajungea să avem colegi
tehnici în sine.
281