Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Când să părăsim sala, după ce s-au strâns instrumentele, îl văd
pe Baniciu cu valizele în mână, luând-o într-o altă direcţie decât
aceea în care mergeam cu toţii, spre autocarul cu care ne deplasam în
turnee. I-am făcut semn lui Docu, impresarul de la ARIA.
– Vrei să ratăm turneul?
Ştiam că Docu şi-ar fi scos mai repede un ochi sau şi-ar fi tăiat o
mână, decât să renunţe la un turneu vândut, deja, anticipat. La
vremea aceea, ARIA lucra cu impresari profesionişti, care-şi făceau
meseria excelent, şi nu aveam de ce ne plânge din nici un punct de
vedere. Câştigul, doar, era minimal, dar totul se compensa la un
moment dat.
– Ce se întâmplă, domnule Covaci?
Mă domnea încă de pe atunci.
– Baniciu o întinde!
– Cum, unde vrea să se ducă?
– Întrebaţi-l! Şi nu uitaţi să-i spuneţi cât costă să despăgubească
ARIA pentru un turneu deja vândut!
– Doamne, doamne, ce mă fac?!
– Opriţi-l, sau îl opresc eu din nou, cu mijloacele mele!
– Dar ce s-a întâmplat?
Îmi veni din nou sângele în cap şi începusem să mă înăbuş, când
Costin, toboşarul, interveni rezumând cele întrebate.
– Mircea nu se auzea bine pe scenă şi a trântit microfonul şi a
ieşit în timpul piesei, drept care Covaci l-a trosnit, şi acuma pleacă
acasă.
– Aşa?
– Trebuia să-l loveşti în halul ăsta? – se întoarse Petrescu spre
mine. Ştiu că aşa ceva nu se face, dar e de-al nostru, nu?
– Cum e de-al nostru, dacă ne face de râs faţă de public? Dacă
avea ceva de comentat, putea s-o facă în culise, după spectacol, sau
discuta cu Schwarz, dar cred că şi ăla îi turna sticla de vodcă în cap,
dacă începea cu mofturile astea.
– Hai, vorbeşte cu el, împăcaţi-vă, că ratăm turneul!
– Nu mă las şantajat de nimeni! Dacă e nevoie, plecăm acasă şi
domnul artist nu are decât să plătească despăgubirile.
– Băga-m-aş în p...a mamei mele cu tot colectivul ăsta! – îşi
lansă nea Docu înjurătura preferată.
279