Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

INTERLUDIU CU MIRCEA BANICIU (II)
– Deci, în ’72 am ajuns să facem „Cei ce ne-au dat nume”. A
ieşit bine, zisei eu.
– Primele zece mii erau orignale, din care mai am şi eu acasă.
Şi în ’72 au apărut caprele lui Sepi, aspectul de trupă, cămăşile albe,
pantalonii negri, îmbrăcaţi frumos, nu ştiu ce...
– Am mai cântat noi cu jabouri şi cu cămăşi albe.
– Ioji mi-arătat că mai are şi-acuma cămaşa. În vara lui ’72 am
cântat la „Conti”.
– Dar fără Petrescu.
– Petrescu nu venise încă şi cântam country-uri. Toată vara am
cântat country-uri la barul de noapte, fără tobe. Cu trei ghitări, am
poze, am nişte poze de-nnebuneşti.
– Cu Reininger.
– Reininger care cânta blues-uri. Şi-acuma ţin minte cum o
cânta:
„Baby, take up your dress, yeah...”
– Yeah...
– Deci, ’73, începutul anului, atunci am început deja lucrul.
– Ne pregăteam pentru „Mugur de fluier”.
– Cred că atunci începuseşi cu Heni aranjamente, după turneu
începuseră să iasă bani, am făcut turnee după turnee şi ţin minte că
până-n iunie ţi-au ieşit bani mulţi.
– Ce fel de turnee făceam, cu cine?
– Atunci era deja Costin Petrescu, că se trăsese discul, era
gaşca completă.
– Dar Petrescu unde locuia?
– La tine sau la mine. Mai mult la mine.
– Dar el a studiat în Bucureşti?!
– Venea săptămânal. Îi plăteai drnmul. Se ducea, îşi dădea
proiectele şi nu ştiu ce şi venea. Pentru mine era extraordinar că
lucram împreună, mă ajuta şi pe mine la... Şi gaşca era de râs.
– Era deosebit.
270