Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

– Pune, bă, mâna pe carte! – se auzi o voce. Nu te opreşte
nimeni să-ţi dai cu părerea.
Pe Ioji nu l-am surprins, în toţi anii de când îl cunosc, citind o
carte, fie ea şi de aventuri. La cinematograf, unde prezenţa
săptămânală a întregului clan „Phoenix” era de la sine înţeleasă,
trebuia să-l luăm pe Ioji cu forţa, şi asta în sensul propriu al
cuvântului. Ioji era tipul omului practic. Îi plăcea să cânte şi o făcea
cu mare patimă şi seriozitate. Dar îi plăcea să şi doarmă lung-lung, se
scula după prânz chiar şi în perioada când avea cursuri. Participa
doar la câteva materii de specialitate mai importate. În rest, trebuia să
mă ocup eu în permanenţă să-i procur certificate medicale şi cu tot
felul de motivări false de la UTC. Pentru el boema era singurul fel de
a trăi. Iubea vodca şi femeile. Acestea din urmă au reuşit să-i
structureze viaţa şi să-l facă dependent. Avea mare succes la fete şi
apărea cu frumuseţi demne de luat în seamă.
La o vreme, simţeam că începe să se îndepărteze de formaţie, să
lipsească tot mai mult de la adunările noastre spontane şi să întârzie
la repetiţii. Ştiam atunci că iar a venit momentul să-l ajut de departe,
reuşind, mai mult sau mai puţin vizibil, să-i plasez o nouă prietenă.
Mi-era teamă că se va încurca cu vreuna care îi va face un copil şi
atunci, adio. Adio „Phoenix”, adio viaţă de boem, cu câştiguri
neregulate, dar cu mult timp liber. Adio libertate!
Pe atunci, Ioji era cu R. şi se mutase deja, cu bagajele lui puţine,
la ea. Părinţii ei îl acceptau şi se făceau deja planuri solide privind
viitorul celor doi. Tatăl fetei, un securist cu deformaţie profesională,
i-a şi tras vreo câteva scatoalce, iar într-o zi, beat fiind, îl ameninţase
pe Ioji cu pistolul. R. era o fetiţă drăguţă, cu un piept plin şi buze
cărnoase, dar moi. Gaşca nu prea o băga în seamă. Era considerată
vulgară, dar ţinea mult la Ioji. Acasă la ea, era bine îngrijit şi hrănit
ca un membru al familiei. Noi îi făcusem câteva apropouri referitoare
la durata relaţiei cu R., dar Ioji răspunsese evaziv.
După perioadele de restrişte prin care trecusem de atâtea ori,
când nu erau bani nici de unele şi Tuşi îşi împărţea pensia cu noi şi
ne dădea de mâncare, după vremile în care Ioji colinda de la
mătuşă-mea la Baniciu, de acolo la „Continental”, bucuria de a avea
o situaţie cât de cât stabilă nu i-o putea lua nimeni cu una, cu două.
În acelaşi timp, eu eram legat de I., balerina superbă cu picioare
interminabile şi cu o feminitate atât de pregnantă, încât îi crea
268