Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

festivalului că spitalul era plin de specialişti de calitate şi că în scurt
timp îl vom avea din nou pe Ioji printre noi. Bagajele i le-am luat cu
noi, lăsându-i doar bass-ul cu care să mai poată exersa.
Ajunşi la Bucureşti, am avut un şoc. Imaginea oamenilor cu feţe
pământii, întunecate de griji, cu privirile îndreptate mereu în jos de
parcă ar fi căutat în permanenţă ceva, probabil firul pierdut al vieţii,
mă copleşea. Aveam senzaţia că mă înăbuş. Mă întrebam mereu de
unde această diferenţă, de ce puteau acei oameni din nord să râdă, să
fie demni, să aibă privirile atât de senine, că doar socialism
construiau şi ei şi se loveau de aceleaşi probleme! Explicaţia
permanentă că românul a fost călcat atâtea secole ba de turci, ba de
tătari, ba de unii, ba de alţii, nu mă mulţumea şi nu explica umilirea
la care se supunea, lipsa de curaj în a arăta ce-i convine şi ce nu.
Chiar acceptând că tot al treilea român era securist sau avea de-a face
cu securitatea, nu se putea ca o ţară întreagă, un popor să accepte la
infinit să fie terorizat de o mafie politică ce, din ideea paradisiacă de
comunism, adusese iadul pe pământ, smulgând cu forţa toate
libertăţile de care are nevoie un om pentru a trăi demn şi mândru.