Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

ediţie nu mai fuseseră invitate formaţii rock, organizatorii
hotărându-se să spargă gheaţa cu „Lokomotiv GT” şi „Phoenix”.
La prânz, apropiindu-ne de fereastra lângă care se afla de obicei
masa cu drapelul românesc, am rămas o clipă nehotărâţi. Pe masa
noastră domnea un coş imens, superb cu flori, cu o panglică pe care
scria ceva cu „multe felicitări şi urări de bine”, iar alături cartea de
vizită a secretarului festivalului. Ne-am uitat împrejur şi nu am
observat pe celelalte mese decât steguleţele ce identificau ţările
interpreţilor participanţi. Nici urmă de coş de flori, de felicitări, ori
de carte de vizită! Ne-am aşezat la masă uitându-ne unul la altul
dezorientaţi.
– Covaci, ce-i asta?
– Habar n-am, ce să fie, flori!
– Că doar nu ne-au dat vreun premiu?
– Fii serios, nici pomeneală, poate că e vorba de-o greşeală.
Poate că nu e asta masa noastră!
– Nu vezi aici steagul?
– Mai bine puneau un coş mare cu pâine proaspătă!
– Asta ar fi fost într-adevăr un premiu.
– Mâncaţi liniştiţi, dacă e vreo greşeală, se prezintă ei! Poate
că-l prind pe chelner şi-l întreb ce înseamnă asta.
După un timp, la schimbarea felurilor, doar Sepi îndrăzni să-l
tragă de mânecă pe ospătar.
– Ce-i cu florile astea?
Chelnerul se uita neîncrezător la noi, imaginându-şi că vrem din
nou să-l tachinăm. După câteva clipe, apăru pe faţa lui un zâmbet de
mulţumire şi superioritate. În sfârşit, se simţea răzbunat pentru toate
zilele în care îl chinuisem cu pretenţiile noastre ieşite din comun.
– Domnilor, astăzi este 23 August. Marea sărbătoare naţională
românească, nu ştiaţi?
Se întoarse pe călcâie şi ne arătă mândru spatele. Am rămas o
vreme buimăciţi şi ruşinaţi. Mâncarea nu ne mai pria. Unul câte unul
începură să se ridice de la masă.
– Ce facem cu florile, le luăm cu noi sau le lăsăm aici?
Grea întrebare! Florile ne erau adresate nouă sau erau o
decoraţie a mesei şi ne făceam de râs târându-le cu noi prin hotel?
Moment penibil. Băieţii s-au furişat afară, lăsându-mă singur. Mi-am
terminat mâncarea şi cu un pas hotărât, dar cu inima cât un purice,
263