Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL XXXII
MENINGITĂ ŞI FLORI
„JAM SESSION” DE 23 AUGUST
La repetiţie aveam cu noi toate instrumentele, cu excepţia
tobelor. Băieţii de la „Lokomotiv GT” s-au arătat prietenoşi şi ne-au
pus la dispoziţie garnitura lor. La proba de sunet, aranjamentul
tobelor a fost făcut de toboşarul maghiar, urmat apoi de Costin. Am
cântat câteva melodii, incluzând şi melodia poloneză impusă de
juriu, la care noi schimbasem aranjamentul. Nu cunoşteam piesa
originală, piesa era atât de diferită de cea iniţială, încât majoritatea
celor de faţă n-au recunoscut-o şi au afirmat că nu aparţine
repertoriului impus. Sub mâinile lui Costin, tobele nu mai sunau cu
forţa şi expresia bateristului ungur. L-am rugat să se aşeze din nou în
faţa tobelor, să-mi explice de ce sună diferit. Aş fi vrut să le acordez
altfel. Băiatul a cântat câteva formule, a făcut nişte break-uri şi
tobele au început să sune altfel.
Lucrul m-a pus pe gânduri, obligându-mă să analizez ce se
întâmplă. Îmi dădusem seama mai demult că Petrescu este un
percuţionist bun, de coloratură, dar că nu are forţa pe care o
cunoscusem la Pilu sau la Dorel Vintilă. Din nou eram confruntat cu
acea adeverire, în momentul în care cei doi toboşari au fost
comparaţi. Tobele puteau să sune, dacă se bătea într-un anumit fel.
În acel moment, undeva în subconştientul meu a sunat un
semnal de alarmă. Costin, băiatul pe care-l preţuiam atât de mult, nu
era totuşi cel de care aveam nevoie! Se putea cânta şi mai bine, şi
mai în forţă şi mai tensionat, în aşa fel încât tobele să sune bine deja
din bătaie. Acest lucru l-am verificat cu ani mai târziu, cu Ţăndărică
şi s-a dovedit că aveam dreptate. Pe Ovidiu puteam să-l pun la orice
garnitură de tobe şi sound-ul era copleşitor.
Uneori, supralicitam şi noi. Într-unul din concerte, i-am lipit lui
Costin, într-o pauză, tobele cu scotch. Tocmai apăruse acea bandă
transparentă, cu care i-am lipit toate cinelele, toate piesele. Când a
258