Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Credeam. Eram sigur că vom avea posibilitatea de a ieşi din ţară
oficial, cu paşaport, ca să concertăm, eventual să scoatem discuri.
Eram convins că vom putea să reprezentăm ţara cu succes, fără să
fim nevoiţi să o întindem, aşa cum au făcut-o mulţi alţii. A oftat
adânc, nu mi-a răspuns şi a rămas în urmă, târâindu-şi picioarele,
gânditor. Ne-am întors agale spre hotel.
Prevestirea mea s-a dovedit în parte adevărată. În vara aceluiaşi
an, tot ARIA ne-a propus participarea la un festival renumit din
Polonia, la Sopot. Aici participau o serie de reprezentanţi ai caselor
de discuri de pretutindeni. Eram fericiţi că ni se oferea prilejul să
cunoaştem oameni de specialitate şi să-i uimim, eram sigur de
aceasta, să-i uimim cu muzica noastră originală şi prin calitatea
interpretativă. Am zburat cu avionul spre Varşovia. M-a uimit
peisajul Poloniei văzut din avion, diferit de peisajul românesc, cu
păduri concentrate, câmpii întinse şi gospodării pe suprafeţe mici şi
înghesuite. Priveliştea mi se părea dezlânată, cu totul ieşită din
comun. Se zărea în permanenţă câte o fermă mică, o baltă, câmpuri
de întindere mică, arate, o pădurice. Şi apoi totul se repeta: o fermă,
un câmp, două, o pădurice. Nu înţelegeam nimic. Cum puteau să
lucreze, fără să existe o concentrare? Mi-am dat seama că era
subliniată astfel puterea individului, care persistase şi în sistemul
socialist.
Ajunşi în Varşovia, am fost cazaţi la un hotel mare, unde am
avut plăcerea să fim întâmpinaţi de organizatori profesionişti. Deşi
era noapte, ne-au aşteptat cu bani de cheltuială şi cu programul
desfăşurării întregului festival. A doua zi urma să zburăm mai
departe spre Sopot. De dimineaţă, ne-am delectat cu un dejun, ce nu
se mai termina. Băieţii se hotărâseră să-i pună la încercare pe
chelneri, asaltându-i cu pretenţiile lor, comandând şi iar comandând.
Nu le venea să creadă că eram serviţi la discreţie. Dejunul era inclus
în cazare, iar cantitatea nelimitată. Calitatea mâncării era deasupra
oricăror aşteptări, cârnăciorii foarte gustoşi, iar sucurile naturale de
portocale erau la discreţie.
Dimineaţa era răcoroasă şi înceţoşată. Am descoperit, într-un
fundal de decor, o clădire asemănătoare „Casei Scânteii” de la noi,
dar mult mai înaltă, mai masivă. Nu ocupa o suprafaţă întinsă, ca la
noi, ca să-ţi ofere linişte, ci se prezenta sub forma unui bloc
monstruos, părea că ameninţă tot oraşul. Palate de acest tip fuseseră
253