Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

tot!” O prins pomul şi, când i-o tras o răpăitură, o băşină... Era plin
centrul, că n-aveau ce face românii, era plin de lume, nu era nimeni
la servici, au amuţit cu toţii. Schwarz opera cu modulaţii, cu tot
dichisul, ca pe vremea concursurilor de băşini. Era foarte antrenat.
Am ajuns într-o cofetărie, că tot ce era bun, era închis.
Aveau numai mastică, dar nu era voie să bei acolo. Atunci, am
băut în ceşti de cafea, ca pe vremea prohibiţiei, în America. Toată
lumea s-a aburit. Era o veselie generală, ne-am dus la hotel, l-am
îmbătat şi pe recepţioner. Deschiseseră şi ei barul şi nouă nu ne-a
trebuit mult. Ne-am aşezat noi la recepţie, veneau ăia să ia cheile.
„Vrei cheie? Nu, nu se poate... Cheamă miliţia, cheamă pe mă-ta!”
Pâna la urmă, le-o dădea. N-a ieşit nici un scandal, a fost totul
drăguţ, însă am ajuns sus, unde am băut mai departe. Aici am
început luptele, că tu voiai sa te lupţi. Fiind tu aşa înfocat, cu alcool
în tine, ai rupt vreo două mese cu noi. Mai cădeam şi noi, că nici tu
nu mai aveai aşa control. De bucurie, atunci am rupt şi dulapurile,
în general, aşa. A fost aşa de frumos, că n-am mai avut mobilier în
camera. La care a apărut Ionescu cu recepţia. Dintr-o dată, toţi am
fost beţi şi obosiţi.
În seara aia am fost lemne. Călcam pe şireturi, limba era
cravată, care de care mai împopoţonaţi. Aşa că în sală ni s-au pus
scaune pe scenă. Făra solişti. Era şi Costin. Până atunci el fusese cu
arhitectura şi cu transcendentul şi dintr-o dată stătea şi el pe closet.
Nu ştiu pe ce stătea, că pe scaun nu putea sta de tobe. Şi-o luat un
fotoliu, bătea din fotoliu.
Mare lucru era că secuii ăştia ştiau piesele. De muncit a fost
numai pe „Negru Vodă”, s-a transpirat puţin acolo, la restul
pieselor se cântau primele două-trei acorduri, după aia „Cântaţi cu
noi!” Cântau ei şi noi ne uitam la ei cum cântă. Le mai dădeam două
cuvinte, îi mai lăsam... A cântat sala într-o fericire, după ce c-o
plătit banii. La „Negru Vodă” n-au ştiut să facă treaba şi-a trebuit
s-o faceţi voi. A fost un concert aşa, ieşit din comun. Era surrealist
tot ce se întâmpla. Oraş, sală, birturile alea pline, cu ei roşii în
obraz, altă lume. Totul aşa mic, îndesat...