Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

reuşit decât să devină, eventual, nişte còpii fade ale unui original
imperfect. Acest lucru i s-a întâmplat şi lui Păunescu!
În momentul în care a văzut reacţia publicului, s-a ridicat de la
masa la care stătea. I-am citit în ochi, în acea sclipire, entuziastă de
fapt, şi dorinţa de putere, dorinţa de succes. Consideram, atunci,
aceste lucruri de la sine înţelese. Nu puteam să-mi imaginez, la acea
oră, în ce fel va decădea, la ce îl va duce acea dorinţă de putere. Ani
de zile am participat la cenaclurile lui, de fiecare dată când ne aflam
prin apropiere sau când acestea se petreceau în preajma Timişoarei.
Cu fiecare ocazie remarcam cum cenaclul se dezvolta, avea tot mai
mulţi participanţi. Calitatea creştea şi ea. Oameni de mare talent, de
geniu chiar, intraseră în sfera de influenţă a lui Păunescu. Părea că
este singurul om care încurajează şi protejează, în partea aceea a
ţării, pletoşii şi boemii cu suflet de artist.
A venit, însă, şi momentul schimbării radicale. Păunescu a cerut
tuturor membrilor să se tundă, să se radă, să nu mai bea. N-a izbutit
să obţină asta. A reuşit doar să-i ciuntească pe artişti, să le provoace
o nesiguranţă. Mulţi dintre ei s-au retras, ceilalţi, umili, au rămas în
stăpânirea şi în proprietatea privată a lui Păunescu. Mulţi n-au mai
putut rupe acele lanţuri, acele cătuşe hipnotice ale personalităţii lui,
care se dezvoltase exploziv, exersându-se în tehnica stăpânirii
maselor. Încă nu bănuiam ce va însemna acest lucru, dar instinctul
îmi spunea că ceva nu este în regulă, că lucrurile nu mai sunt ca la
început. Drept care m-am retras. Am mai fost invitaţi de câteva ori să
participăm, dar am refuzat cu hotărâre. Gestul nostru nu a fost nici
înţeles, nici apreciat, şi a născut, cu timpul, ranchiuna.