Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

inutilizabil. Ne-am amuzat copios cu toţii şi am trecut la interpretarea
piesei fără să mai cântăm acea introducere.
În acel an am participat de câteva ori la Cenaclul „Flacăra”,
condus de Adrian Păunestu, pe care-l cunoscusem fiindu-mi
prezentat de domnul Creţu, de la catedra de folclor din Timişoara.
Păunescu tocmai venise din America, unde îl văzuse pe Bob Dylan,
după cum povestea el. Era un mare fan al acestuia, lucru care m-a
câştigat de la bun îhceput, în discuţia de la barul „Continental” din
Timişoara. Ne-am întreţinut câteva ore, la whisky şi bere, discutând
despre câte în lună şi în stele, dar mai ales despre muzică şi
literatură. Avea de gând să pună bazele unui cenaclu, dar încă nu-i
era clară formula. Atunci i-am propus, prins de spontaneitatea
discuţiei, să-l ajut cu participarea formaţiei „Phoenix”, în cazul în
care avea să reuşească să organizeze un asemenea cenaclu.
La unul din concertele de la Sala Palatului s-a prezentat un
băiat, recomandându-se ca venind din partea lui Păunescu. Ne-a
rugat să ne gândim dacă nu am putea să participăm, a doua zi, la un
cenaclu ce avea loc într-o şcoală. Aveam posibilitatea să cântăm
pentru nişte elevi care nu reuşiseră să vină la Palat. Ne-a convins că
ar fi fost un gest frumos să venim. Eram şi eu curios să văd cum îşi
organizase cenaclul. Când ne-am dus instrumentele la şcoală, am
observat că urmau să participe mulţi interpreţi de folk, câţiva barzi,
poeţi, muzicanţi. Cu toţii purtau plete, erau expresia aceleiaşi
generaţii. Nu exista nici urmă din acel turn de fildeş rece în care se
închistaseră literaţii profesionişti, din acea vreme.
Ca dovadă, şi publicul foarte receptiv, elevi din ultimele clase
de liceu, care au aplaudat de zor şi au apreciat fiecare interpret în
parte. În final, când ne-am dezlănţuit noi, s-a iscat un haos, iar copiii,
în extazul lor, au început să dărâme băncile şi scaunele din clasă. Nu
realizasem că efectul pe care îl aveam asupra maselor, asupra
tineretului în mod speciai, putea să facă pe cineva invidios sau chiar
primejdios.
În toată viaţa nu am putut să bănuiesc pe nimeni de intenţii rele
ori de invidie, pentru că tot ce am realizat s-a făcut cu mari eforturi,
plătind un preţ foarte mare. Nu mă socoteam nici o clipă în situaţia
de a fi invidiat. Ei, şi totuşi se pare că multora le-ar fi convenit să
schimbe locul cu mine! Foarte mulţi, chiar dintre membrii formaţiei
„Phoenix”, au încercat să-mi ia locul sau să mă copieze, dar n-au
244