Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

să ia oricât. Când eram prin oraş, trimiteam adesea câte un rody, de
obicei pe Şobre, acasă, să mai ia câte un pachet de zece mii de lei, să
avem cu ce chefui, indiferent de locul în care ne aflam. De multe ori,
îl trimiteam cu un taxi până într-unul din oraşele din preajmă, până la
Arad sau până la Deva, ca să caute bere, dacă în Timişoara nu se
găsea. Deci, se ştia că am bani. Acest Ujică venise să-mi ceară
împrumut câteva sute de lei. I-am dat.
– Când poţi să mi-i dai înapoi?
– În două săptămâni. Îţi dau cuvântul meu de onoare că ţi-i dau
înapoi.
Nu mi-am făcut nici un fel de griji, pentru că nu mi s-a
întâmplat niciodată să împrumut bani şi să nu-i primesc înapoi. După
două săptămâni, Andrei Ujică stătea la uşă. Venise cu banii.
– Uite, ţi-am adus tot, aşa, cum am stabilit.
I-am dat o cafea, şi-a aprins din nou o ţigară.
– Dar tu cu ce te ocupi?
– În general sau în particular?
– Şi una şi alta.
– Să zicem că fac literatură.
– Nu scrii şi texte?
– De ce nu?
– Vrei s-o faci pentru noi?
– Tu ce crezi?
– Cred că vrei. Aşa că fă bine şi vino marţi la o şedinţă de lucru
cu noi. Şi încearcă să aduci nişte texte!
– Dar să ştii că mai e cineva în jocul ăsta.
– Cine?
– Nu ştiu dac-ai auzit de el, dar are să-ţi placă precis. Se
numeşte Şerban Foarţă.
– Vedem noi!
Victor Cârcu începuse să dea semne de oboseală, avea momente
de introvertire tot mai lungi, contactul cu el era tot mai dificil, nu mai
ieşea din casă şi începusem să nedistanţăm, cu toate că ultimele lui
producţii deveniseră foarte calitative.
Mi-am dat seama că trebuie să mă asigur, să nu mizez totul pe o
singură carte. Şuvăgău nu mai făcea demult texte pentru noi, fiind
ocupat cu stomatologia. Am realizat că Victor Cârcu, fiind mai labil,
un spirit mai dificil, putea avea perioade mai lungi de cădere şi că nu
242