Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL XXIX
MUGUR DE FLUIER
Am continuat să muncim, am compus noi piese care marcau,
deja, un început de stilizare mai pregnantă a folclorului. Sfera
interesului nostru se întindea din sudul Balcanului, trecea prin
muzica ţigănească ori central-europeană până în apusul
continentului, integrând folclor de diverse nuanţe şi culori. Multe din
piesele ce au urmat aveau influenţe celtice. Asta poate şi pentru că în
acea vreme eram foarte impresionat de formaţia „Jethro Tull”, căreia
i-am rămas credincios şi astăzi. Ascult cu mare plăcere oricare dintre
producţiile lor şi posed o colecţie cvasi-integrală a operei lor.
Cântecele aveau un iz deosebit, erau interpretate cu ghitara cu
douăsprezece corzi, iar Victor Cârcu s-a străduit să facă texte care să
îmbrace cât mai bine ideea de bază. Dar nu era singurul.
Într-o bună zi, îmi bătuse la uşă un individ micut, uşor cocoşat,
cu umerii înguşti, palid la faţă, cu părul dezlânat şi cu nişte ochelari
extrem de groşi. M-am uitat la el, îmi dădeam seama că l-am mai
văzut undeva, dar nu puteam să-mi amintesc unde. Îmi întinse o
mână subţire şi gingaşă, pe care i-am strâns-o uşor şi cu atenţie.
L-am invitat în casă. Cu o voce mai joasă decât mă aşteptam, s-a
recomandat ca fiind un prieten de-al lui Lelu Bihoi. Numele lui era
Andrei Ujică.
– Domnule Covaci, sunteţi ultima mea salvare!
– De ce?
– Am mare nevoie de bani.
La vremea aceea câştigam aşa de mult din concertele şi din
turneele noastre! Drepturile de autor veneau regulat, chiar dacă banii
de la televiziune sau radio se plăteau tot mai rar. Mătuşă-mea era
mândră să se ducă, având o împuternicire, la poştă şi să vină cu zeci
de mii de lei. În dulapul de haine, într-unul din compartimente,
cămăşile fuseseră scoase şi bancnotele umpleau până la vârf locaşul.
La orice oră, puteam să ajut pe oricine, iar mătuşă-mea avea dreptul
241