Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

ăla ce l-o cerut Iliescu. La ăstlalt, la directorul Operei, l-am dat aşa,
bătut la maşină. Eram atâta de obosit, vreo trei zile am muncit, am
mai scos din chestiile religioase să nu-i pută lui Iliescu, am făcut
legăturile ca, după aia, să le pot băga iar la loc... Am lucrat ca nişte
nebuni la tatăl lui Sepi, ţin minte că ascultam „Pink Floyd” cu „Wish
You Were Here”. De dimineaţă ascultam, apărea soarele, nu mai ştiai
de unde vin sunetele, deja halucinam. Am terminat, am dat caietul la
domnul Iliescu. Ne-a chemat după o săptămână. „Îmi place. E o
treabă originală, o treabă românească. Nu văd de ce nu s-ar face”. Şi
a dat caietul doamnei Zamfir. I l-a transmis. Birouri paralele în casa
partidului. Iar doamna Zamfir nu a mai găsit caietul. A plecat de la
Iliescu şi la ea n-a mai ajuns. Nu s-a putut da aprobare pentru că nu
era caiet.
Exemplarul de la Baniciu, nu ştiu cum a ajuns la Baniciu, mă
întreb şi astăzi. Am pornit să scriu din nou, să tai iarăşi părţile aşa-zis
religioase, le scot afară şi îl dau din nou pentru aprobare. Dar domnul
Iliescu n-a mai avut timp să-l mai semneze.
Acest caiet, după ce ai plecat tu, la vreo trei ani, mi l-a adus
Vaida, foarte confidenţial. „Nu cumva să spui, ori să mă întrebi cum
l-am putut procura.”
– Vaida ăsta era ziarist, sau ce era?
– Da, avea conştiinţa încărcată. „Dom’le, eu eram unul din ăia
de la UTC, pe vremea când eraţi la Mecanică, eu v-am dat jos. Acum
sunt aşa de convins de ceea ce faceţi voi...” Treaba lui. Vaida a venit
în momentul în care directorul de la teatru, cu „Mugur de fluier”, l-a
pus. Ungurimea lui. „Dom’le, mie să-mi faci propagandă, futu-ţi
gâtul mă-tii!” Şi atunci, toată ungurimea s-a pus să susţină
„Phoenix”-ul. Chiar dacă lipsea Kamocsa Bela! Şi-aşa s-a făcut
protocolul, că ne invitau ungurii, de la unul la altul, prin case. Şi
Vaida ăsta s-a ţinut fix după noi, până s-a terminat treaba cu ungurii,
apoi a dispărut şi el foarte discret.
– Eram angajaţi cu leafă la Teatrul Maghiar.
– Cu leafă. Şi ca încasare tare bine ne-a mai prins în perioada
aceea. Nu ştiu ce se întâmplase, pentru că după „Cei ce ne-au dat
nume” toţi ne scuipau în obraz pe stradă. Kamocsa: „V-aţi dat pe
brazdă, ai?” „Comuniştii!” „Ce comunişti, bă, stai tu şi cântă la birt
şi fii demn!”