Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

vostru, un palat „Phoenix” pentru ceea ce faceţi. Ia să vedem ce se
întâmplă.
Zâmbind mieros, a pus mâna pe telefon şi, în câteva minute,
după ce i-a scuturat bine pe cei de la Universitate, mi-a spus:
– Acum te poţi prezenta la examene!
Am ieşit furios, deşi problema părea rezolvată. Mi-era ciudă
pentru faptul că era atât de uşor să opreşti pe cineva din drumul lui.
Şi mi-era la fel de ciudă că era tot atât de uşor a se anula nişte
hotărâri luate fără discernământ, într-un mod cu totul şi cu totul
subiectiv.
La facultate mi s-a spus să mă prezint să-mi dau examenele în
sesiunea de iarnă, cea din vară fiind începută şi trecută, profesorii
neputând fi convocaţi doar pentru a-mi susţine eu probele, ori pentru
Sepi, care era în aceeaşi situaţie. A rămas să-mi dau examenul de
absolvire în iarna lui ’71, practic în ianuarie ’72.
Am revenit la doamna Zamfir, întrebând-o ce se întâmplă cu
proiectul nostru „Meşterul Manole”. A dat din umeri, răspunzând că
l-a înaintat la tovarăşul Iliescu, care îl analizează. Aşteptarea a durat
o săptămână, două, trei, o lună, două, trei. La orice întrebare a
noastră se dădea din umeri, nimeni nu ştia nimic. La un moment dat,
sătui de insistenţele noastre, au schimbat placa:
– S-a pierdut dosarul!
Cu asta s-a încheiat ceea ce ar fi putut fi, iarăşi, o piatră de hotar
în muzica pop românească. „Meşterul Manole” fusese gândită să fie
o operă-rock adevărată, cu un întreg scenariu, cu o concepţie şi o
dramaturgie mult mai vaste decât orice produsesem anterior. Urmau
să participe coruri, actori, dansatori, nemaifiind vorba de o simplă
desfăşurare de melodii, ca la „Cei ce ne-au dat nume”. Dar, ce să-i
faci?! Dosarul a dispărut şi dispărut a rămas până astăzi 1 . Este şi asta
o metodă de a ţine pe cineva în frâu. Mai ales când acela este
imprudent şi îşi realizează toate schiţele, planurile şi lucrările într-un
singur exemplar, pe care îl dă din mână.
Din melodia „Meşterul Manole”, piesa de bază a acestei opere
rock, am selecţionat doar o parte şi am făcut un cântec de sine
stătător. Adăugând alte două piese, am produs din nou un maxi
1 Fără nici un fel de explicaţie, dosarul a apărut la Baniciu. Mi l-a arătat în 1992. „Habar n-am de unde l-am
luat!” a fost tot ce a putut să-mi spună.
237