Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

dur. Şi-atuncea, rând pe rând, am apărut toţi. Acolo a început
dragostea mea pentru tenis. Am început să jucăm tenis, prima dată
în viaţa noastră. Cam târziu, dar mi-a plăcut. A fost foarte
constructivă treaba aia. Şi cu băuturile alea şi cu nebunele, dacă le
mai ţii minte pe alea trei. Le-o învăţat Schwarz, le-o turtit, le-o
îmbătat puţin, că le ajungea la atâtea tranchilizante câte luau. După
o gură de vodcă lălăiau pe acolo, te călcau pe şireturi. Le-a zis că-i
ziua lui Rabo şi că tare mult l-ar bucura să-l pupe. Când a apărut
directorul au sărit alea, să moară Rabo! „Hai vino să te pup, dom’
director!”
– Dar erau cenaclurile alea...
– Erau, pentru că Pârlog, la vremea aia, era brici. Şi intelectual
şi ca nebunie, cât trebuia pentru un medic. Picta, aşa v-aţi
împrietenit şi voi.
– Ne-am făcut probleme, am încercat să explicăm. Ei puneau o
serie de întrebări interesante.
– Eu m-am împrietenit cu aia, nu mai ţin minte cum o chema,
era fiica unui ministru. Aia care scria poezie splendidă, dar şi-a
omorât mama. La un chef, beată, i-a dat cu satârul în cap şi atunci
au băgat-o pe viaţă aici. Şi-ncet au prostit-o de tot, cerea poliţia să
bage tranchilizante-n ea şi tot felul de droguri de astea. O fată
deşteaptă. Ca poezie, mi-a plăcut. Asta a fost prima care folosea
cuvinte pornografice. Poezii uşchite de tot. Îşi bătea joc de
sămănătorism. Naive, însă de alea chitite contra sămănătarismului.
Acolo am întâlnit-o, dacă mai ţii minte, şi pe Ghirişanca, care o fost
o gagică bună pe vremuri. Avea a soră mai mică, şi-aia înnebunise.
Erau acolo, încă nu nebune de tot, se mai putea povesti cu ele.
Mai apărea unul dimineaţa, unul cu un ochi la slănină, cu altul
la făină, aşa ca Marty Feldman. Şi făcea: „Dabubrbă! Dabubrbă!”
Ne deschidea uşa şi făcea: „Dabubrbă! Dabubrbă!” Şi pleca. Şi iar:
„Dabubrbă! Dabubrbă!” După vreo două săptămână l-am întrebat
pe Rabo: „Mă, pe-aicea nu vine nimeni să ia gunoiul?” Căci aveam
conserve, potoalele noastre, nu mâncam la cantină cu ei. „Cum nu,
în fiecare dimineaţă vine unul, aşa, cu ochii câş şi vă întreabă, dar
voi...” Ăla săracu’ întreba dacă aveam gunoi, iar noi îl credeam
nebun.
– Mai era ăla cu oglinda...
234