Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Asta a fost doar una dintre situaţiile în care am scăpat de armată.
Moni era disperat la gândul că, odată luat în armată, nu mai putea
primi paşaportul. După ce a trecut perioada de înrolări, am apărut din
nou în oraş şi, la puţină vreme după aceea, am participat la concertul
de la „Olimpia”, cântecul de lebădă al lui Moni în „Phoenix”.
În alte ocazii, am scăpat de armată încercând să tragem de timp,
promiţând unor ofiţeri că vom veni de bună voie. Se bucurau,
sperând că vom alcătui o formaţie muzicală în cadrul armatei, de care
ei ar fi fost foarte mândri. Dar, de fiecare dată, în ultima clipă, când
trebuia să fim înrolaţi, o întindeam şi nu mai eram de găsit. Ne
bazam totuşi pe un anumit statut, pe un anumit joc, reciproc acceptat,
pentru că îmi imaginez că oricine altcineva ar fi încercat atâţia ani la
rând să scape de armată ar fi fost luat pe sus, cu forţa, şi n-ar fi avut
cum să se opună. Micile noastre şmecherii au prins şi pentru că,
probabil, cineva ne ocrotea.
Într-una din situaţiile disperate, am apelat la ajutorul lui Adrian
Păunescu, care, în acea vreme, era şeful redacţiei de la „Flacăra” şi
pe care-l ajutasem de vreo câteva ori, participând la cenaclurile sale
literare. Păunescu a pus mâna pe telefon, a vorbit cu nişte generali,
după care m-a liniştit:
– Du-te acasă, anul ăsta sunteţi lăsaţi în pace!
Aşa ne-am strecurat de-a lungul anilor, de două ori pe an cu
inima cât un purice, şi am scăpat de orice fel de armată. Nici unul
dintre membrii formaţiei „Phoenix” din anii ’70 nu a făcut armată. În
perioada dinainte, au fost mai mulţi înrolaţi, Pilu, Claudi sau Dorel
Vintilă. Efectuându-şi stagiul militar, au lipsit mult din formaţie, au
fost, cu timpul, depăşiţi de nivelul acesteia şi au trebuit să-şi caute
drumul în alte direcţii, spre alte grupuri.
INTERLUDIU CU VICTOR CÂRCU (V)
– Dar cum a fost chestia aia cu Gătaia?
– Am fost toată gaşca, şi Sepi şi ceilalţi. Pe urmă ne-am
împrietenit cu Rabo. Are un nume aşa, dar e român-român, oltean.
Şi-ăla ciupit. Mai ţii minte că avea un câine de vânătoare şi n-aveai
voie să-l mângâi? „Nu te atinge cu mâna că-şi pierde respectul!” Îl
mângâia numai cu mănuşa, avea tot timpul una în buzunar. Un tip
233