Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Am aflat că s-a interpretat, pe nedrept, că ne-a copiat pe noi. Îmi
pare rău că atât publicul, cât şi critica de specialitate, se grăbesc să
dea frâu, liber prejudecăţilor, înainte de a analiza fenomenul.
Necesitatea de a cânta o muzică autentică ne obligă să cercetăm, să
scotocim în toate ungherele tezaurului nostru şi e firesc ca, la un
moment dat, unii dintre căutători să se întâlnească. Am avut surpriza
să aflu că una dintre formaţiile moldoveneşti, pe nume „Legenda”,
cântă câteva piese pe care le avem şi noi în repertoriu, „Andrii
Popa”, „Strunga”, poate şi altele. Asta nu mă deranjează deloc,
pentru că fiecare a realizat o interpretare proprie a unui text folcloric.
Acestea sunt un bun comun, aparţin tuturor. Acest „Andrii Popa” nu
este proprietatea mea, nu este proprietatea nimănui, fiecare are
dreptul să-l cânte aşa cum crede.
Textele, care la „Cei ce ne-au dat nume” erau în majoritate
populare, au fost completate de Victor Cârcu cu atâta sensibilitate,
încât este greu de deosebit care dintre strofe sunt originale şi care au
fost scrise pentru noi. Puţini dintre ascultătorii noştri au putut separa
versurile lui Topârceanu sau Alecsandri de cele ale lui Victor Cârcu.
După ce „Cei ce ne-au dat nume” a fost acceptat de
„Electrecord” în formula scurtată, a apărut problema copertei. Sepi
se împrietenise cu Lili, una din fostele prietene ale formaţiei, care ne
însoţise pe vremuri în turnee, şi care intrase, între timp, la Arte
Plastice, unde eram colegi. Aşadar, Sepi şi Lili s-au apucat să lucreze
la copertă. Ca fundal, am folosit o friză sculptată de mine într-un mal
de lut împietrit, la Timiş, acolo unde plecam să ne scăldăm atunci
când nu eram la mare, primăvara ori toamna, când apele creşteau şi
scădeau.
După ce mă lămurisem că materialul era oarecum plastic şi
maleabil, revenisem cu un cuţit mare, cu sapă şi târnacop şi m-am
apucat de lucru. În două săptămâni, am creat o friză de vreo două
zeci de metri lungime şi un metru şi jumătate înălţime, admirată de
toţi amatorii de baie ce se perindau pe la Timiş. Friza s-a împietrit şi
a rămas acolo multă vreme, până când, într-un an cu inundaţii mari,
malul s-a tot rupt, prăbuşindu-se în final, împreună cu lucrarea mea.
Dar Puiu avusese grijă să o fotografieze şi am folosit imaginile ca
fundal pentru coperta discului. Acele figuri, capete de strămoşi, cu
plete şi bărbi, ne-au sugerat titlul discului, „Cei ce ne-au dat nume”,
nume de români.
226