Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

acea vreme. Am făcut un turneu cu această echipă de oameni bine
antrenaţi şi care ştiau ce vor şi în care fiecare avea un rol foarte
important. Până şi cinicul Pol avea de ţinut discursuri, Tibi Brătianu,
Pintea şi multe alte personaje importante de pe scena oraşului
Timişoara, cunoscuţi pentru personalitatea şi originalitatea lor, atât în
viaţa de toate zilele cât şi în facultate, aveau posibilitatea să se
manifeste. Participarea la această piesă de teatru şi turneul făcut prin
universitate au constituit un mare succes. Sigur că, anunţată fiind
participarea membrilor formaţiei „Phoenix”, lumea a confundat de
multe ori piesa de teatru cu un concert „Phoenix”. Nu de puţine ori
s-a întâmplat ca, ascunşi după sârma ghimpată care făcea parte din
decorul nostru, să ne retragem din faţa furiei publicului care-şi dorea
un concert „Phoenix”, fiind obligaţi până la urmă să susţinem şi un
minirecital la sfârşitul piesei de teatru. Dar, subliniez, această
montare a avut calitatea ei, şi succesul la public a fost covârşitor.
Participarea la piesa de teatru mi-a îmbogăţit cercul de cunoştinţe şi
mi-a schimbat şi întregit înţelegerea faţă de fenomenul artistic, faţă
de scenă.
Dar „Ţiganiada” a trecut şi, în momentul în care, după repetiţii,
a început să se profileze structura producţiei la care lucram de trei
sferturi de an, împreună cu Ioji, am avut curajul să propun un concert
la Casa de Cultură a Studenţilor. Acolo s-a prezentat pentru prima
oară „Cei ce ne-au dat nume”, concert în care s-a cântat o muzică ce
în ţară nu se mai auzise niciodată. Se deschisese un drum nou. Eram
conştient de asta, fără falsă modestie, eram convins că sparg nişte
bariere, lucru care va folosi multora ce se vor bucura să urmeze o
cale liberă.
„Cei ce ne-au dat nume” a fost conceput ca un ciclu, urmând
perindarea anotimpurilor dintr-un an. Începutul îl făceam prin nişte
melodii consacrate înmormântării, cu datinile de înmormântare,
simbolizând îngroparea unui ciclu trecut. Treceam în primul
anotimp, cântând câteva piese inspirate din ritualuri de primăvară,
cântece de vară, de toamnă, de iarnă, colinde şi terminam cu punctul
culminant din evoluţia unei generaţii, cu nunta. Apoi, sugeram
trecerea şi continuarea ciclului la nivelul următor, reluat cu datini de
înmormântare.
Când pe scenă a apărut o fetiţă de unsprezece ani şi a interpretat
la modul cel mai original şi autentic melodia intitulată „Paparudele”,
223