Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

rămas paralizaţi de această întorsătură, survenită la întoarcerea lui
Ceauşescu din China şi Coreea, surprinşi pe litoral, lipsiţi de
repertoriu, şansă şi viitor, mi-am dat seama că intenţia mea,
străveche deja, de a prelucra folclor, de a interpreta şi de a compune
în acelaşi spirit are un viitor. Posibilitatea de a da o replică mă excita.
„Vrea folclor? Atunci, va primi folclor!” Din acel moment, m-am
cufundat în acel studiu de folclor autentic, tradiţional, de muzică
rituală, precreştină, muzică cu funcţiuni care implicau întreaga viaţă,
la orice nivel şi în orice moment al anului şi al timpului.
Sigur, de multe ori au existat momente de criză, momente de
nesiguranţă, de incertitudine; recunosc şi subliniez că Ioji a fost cel
care m-a sprijinit în toate aceste încercări. S-a dus la Conservator şi a
luat de la bibliotecă cărţi de folclor bănăţean analizat de vestitul
Nicolae Ursu, cărţi care ne-au ajutat să înţelegem şi mai bine ceea ce
încercam să facem, ceea ce încercam să interpretăm. După o muncă
de aproape trei sferturi de an, concepţia s-a clarificat. Repertoriul
fiind întreg, am prezentat celorlalţi membri şi nemembri ai formaţiei
o imagine foarte clară şi concisă şi le-am explicat că asta va fi
următoarea producţie. La început am surprins aceleaşi reacţii de
neîncredere, de ostilitate, dar, cum eram obişnuit să trec peste
preferinţele sau mofturile fiecăruia, i-am forţat să participe şi să
încerce să interpreteze ceea ce am pregătit eu şi cu loji.
Produsul final s-a intitulat „Cei ce ne-au dat nume”.