Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

este reacumulată. La măsurile pare, obişnuite, după un anumit timp
intervine monotonia şi tensiunea scade, necesitând alte efecte şi alte
proceduri pentru a o păstra.
Problema cea mare a fost totuşi prelucrarea materialului şi
îmbinarea lui într-o formă unitară. Zoly Kovacs se retrăsese, Mircea
Baniciu, auzind despre ce este vorba, mi-a trântit uşa şi a plecat,
chiar şi Ţulă a dat bir cu fugiţii. Înţelegând că ăsta va fi drumul şi nu
altul, mi-a reproşat supărat că aşa ceva pe el nu-l interesează, că nu
este de acord să cânte asta, şi s-a îndepărtat de noi.
Într-un turneu, pe la începutul anilor ’70, când cântam încă un
repertoriu cosmopolit şi amestecat, îl aveam încă pe Ţulă la tobe, pe
o scenă din nu ştiu ce casă de cultură, undeva în Ardeal, căblăraia era
încâlcită-ghem, iar cablul de alimentare al întregii instalaţii avea o
priză uriaşă, neizolată, cu nu ştiu câte ştechere foarte prost făcute.
Priza se afla foarte aproape de toba lui Ţulă, care, evident, avea un
scaun de metal şi alte jucării din acelaşi material prin preajmă.
Sesizând acest fapt, Reininger trăgea din când în când, sau întindea
câte un picior, şi apropia încet, încet priza de scaunul lui Ţulă. La un
moment dat, când priza a ajuns destul de aproape, cu un mic
schwung, i-a aruncat-o între picioarele scaunului. În acea secundă, se
porni o flacără alb-albăstruie şi în întreaga sală se lăsă întuneric.
– Ţulă, fă un solo de tobe!
Neştiind ce se întâmplase, a început să facă un solo de tobe,
vreme în care noi, liniştiţi, am împachetat şi-am plecat. Când s-a
aprins lumina în sală, Ţulă şi-a dat seama că a rămas singur cu
publicul şi îl întreţine bătând la tobe. Glume din astea, copioase
pentru noi, dar nu pe placul fiecăruia, erau foarte dese.
Am rămas doar cu Ioji Kappl, lucru care m-a mişcat foarte
adânc, pentru că în acea perioadă de criză, era, într-adevăr, nevoie de
cineva pe care să te poţi baza. Ioji locuia împreună cu mine, la
mătuşă-mea, pe strada Moţilor 2, în casa care, încet-încet, a devenit
clubul şi sediul formaţiei „Phoenix”. Tuşi era la curent cu toate
problemele noastre şi încerca să ne ajute pe măsura puterilor ei. Nu
de puţine ori ne dădea şi bani din mica ei pensie ca să avem din ce
trăi, ne hrănea zilnic, gătea, ne spăla rufele, şi de dormit, dormeam
tot la ea. Se retrăsese în bucătărie şi dormea pe un pătuleţ încropit din
nişte scaune.
217