Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Acest mic succes a fost sărbătorit cu multă vodcă şi alte licori
dătătoare de euforie, după care ne-am apucat să muncim.
În acea perioadă, Tavi Ursulescu, Florian Pittiş şi Mircea
Florian erau fanii noştri credincioşi, care ne sprijineau pe măsura
puterilor lor, procurându-ne tot felul de materiale. Le ceream în
special material documentar folcloric, cât mai mult posibil. La un
moment dat, am primit o bandă înregistrată sau copiată din arhiva
Institutului de Etnografie şi Folclor, cu nişte muzică rituală
românească. Muzică de datini, muzică precreştină, muzică păgână,
care avea încă o putere de expresie nemaipomenită şi o prospeţime,
pentru mine, necunoscută.
Muzica populară din acele zile era dominată de cântări de slavă
conducătorului nostru iubit, fiul poporului, părintele poporului,
bărbatul poporului, eroului naţional care ne conducea cu atâta osârdie
spre pierzanie. „Folclorul nou”, compus după anii de război şi
încurajat de Ceauşescu, tindea să oglindească, aşa cum anumite legi
cereau, realităţile sociale, economice şi politice dintr-o anumită
perioadă de timp, dar acest material era în permanenţă cenzurat şi
controlat. La asta se adăuga şi faptul că mulţi dintre oamenii talentaţi
din ţară, printre care şi mulţi muzicieni consacraţi, nu aveau tăria de
caracter de a-şi expune părerile şi opiniile. Acceptau linguşeala şi
umilirea, preluând anumite teme folclorice şi răsprelucrându-le,
încărcându-le cu nişte texte ordinare, de o valoare egală cu zero, în
care lăudau faptele eroicului nostru conducător. Acest lucru s-a
propagat timp de ani de zile, se ajunsese la o aşa stare de spirit, încât,
dacă pronunţai cuvântul „folclor”, riscai să primeşti una în cap, un
picior în fund sau să te scuipe cineva. Folclorul devenise cea mai
ruşinoasă pată pe obrazul nostru spiritual. Aşa că mare a fost mirarea
colegilor mei, când le-am prefigurat noul drum al formaţiei
„Phoenix”!
Crescusem la ţară, aproape în fiecare vară avusesem parte de
câteva săptămâni, sau chiar de luni, în mijlocul marii familii pe care
o aveam. Neamul Covaci, din partea tatălui, avea nenumărate
rubedenii în toate satele de la graniţa cu Iugoslavia. Acolo mi-am
petrecut mulţi ani şi am asculat foarte mult folclor. Ulterior,
urmăream programele specializate de la radio şi am început să
selectez pe gustul meu. N-a fost emisiune din „Cântecele şi dansurile
popoarelor” pe care s-o scap. Eram în acea vreme fascinat de folclor
214