Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Studenţilor, o sală de repetiţii, tot ce-şi doreau, iar prin influenţa
domnului Hepp, tatăl lui Diti, beneficiau de sprijin din partea
autorităţilor. Noi ne făceam treaba la „Lyra”, în protestul nostru
profund şi fără întoarcere.
Întâlnirea a avut loc la Casa de Cultură, sus la bar, unde
„Clasicii” făceau repetiţiile. Şi noi şi ei am adus instrumentele. Diti
cu Kappl erau hotărâţi să accepte o fuziune între „Phoenix” şi
„Clasic XX”. I-am propus lui Dieter, pentru început, să încercăm
nişte cântece, să vedem în ce măsură ne simţim, să facem un mic
session. Prima piesă pe care am repetat-o uşor, după ce le-am descris
desfăşurarea, a fost „Negru Vodă”. După ce i-am cântat acele fraze
interminabile, cu triolete, Diti Hepp, exaltat, a apucat clarinetul şi a
început să cânte împreună cu mine, dublând solo-ul de ghitară. Era
un instrumentist cu desăvârşire profesionist şi cu multe calităţi. Mie
nu-mi era neapărat simpatic, pentru că nu ţinea de grupul nostru, nu
arăta aşa cum voiam noi şi cum ne imaginam că trebuie să arate
cineva din clanul „Phoenix”, dar aş fi închis ochii, acceptând
calităţile sale muzicale. Nu şi gustul. Gustul lui nu m-a convins
niciodată şi instinctul m-a avertizat din timp. Neîncrederea într-o
şansă de succes a crescut pe măsură ce timpul trecea, câteva ore în
care a încercat zadarnic să impună nişte nuanţe comerciale piesei,
care la ora aceea încă nu era definită. Deodată uşa s-a deschis şi o
voce strigă:
– Was machst du hier?
Tatăl lui Diti apăruse în uşă şi se răţoia la fiul său.
– Ce faci aici?
– Repetăm împreună, tată. Ne pregătim să fuzionăm.
– Împachetezi imediat şi pleci acasă!
Diti se făcuse alb şi a încercat să se opună oarecum, dar
autoritatea tatălui era mult prea mare. În câteva minute s-au
împachetat instrumentele şi Dieter a pornit spre uşă, însoţit de tatăl
său. S-a întors, privind nedumerit la Ioji care parcă înţepenise locului
şi nu se hotăra să părăsească sala de repetiţii.
– Eu rămân, a spus Ioji.
Abia atunci şi-a dat seama Hepp ce se întâmplă şi înfrângerea
lui a fost, presupun, dureroasă. N-aş fi vrut să fiu în pielea lui în acel
moment. Ioji a tras singur concluzia şi cu de la sine putere a hotărât
să părăsească formaţia „Clasic”, rămânând alături de mine.
213