Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL XXIV
CONFERINŢA DE LA MANGALIA
În această perioadă de căutări, nimic nu mi s-a părut prea greu
sau nedemn de încercat, aşa că într-una din zile am acceptat o
convorbire cu unul din muzicanţii cunoscuţi ai Timişoarei, Dieter
Hepp, fiul acelui domn Hepp care pe vremuri îmi dăduse lecţii de
acordeon, Dieter ajunsese şeful formatiei „Clasic XX”, care îl avea la
bass pe Ioszef Kappl, student la Conservator în acea vreme.
Clădirea Conservatorului se afla pe strada Tudor Vladimirescu.
Ioji venea de la internatele studenteşti în direcţia facultăţii, iar eu, de
acasă, porneam spre universitate. Drumurile noastre se încrucişau în
fiecare dimineaţă şi de fiecare dată auzeam acelaşi lucru:
– Băi Nicule, ia-mă, măi, pe mine, ia-mă, că eu sunt bun. Am o
sculă foarte bună, am un „Schaller”, sunt bun, de ce nu mă vrei?
– Măi, Ioji, sincer să fiu, mie nu-mi place. Tu cânţi ghitară pe
bass şi mai bine te-ai ţine de ghitară, dacă vrei să cânţi ghitară. Mie
îmi place Zoly Kovacs şi cu asta, basta!
Apucasem să îl văd pe Ioji într-un concert la „Olimpia” şi,
într-adevăr, mă impresionase tehnica lui pe bass, dar era o tehnică
ghitaristică pur şi simplu, care nu putea să susţină concepţia mea
muzicală din acea vreme. Nu puteam să-mi imaginez cum aş putea
lucra cu Ioji, mai ales că nu aveam o impresie prea bună despre
formaţia „Clasic XX”, care-mi părea mult prea comercială şi dirijată
spre succesul de public imediat. Repertoriul lor se compunea din
foarte multe piese străine, iar puţinele compoziţii erau încă tributare
influenţelor occidentale, lucru care la noi, într-o anumită măsură, se
eliminase.
Ioji a insistat zi de zi, până când a apărut momentul favorabil.
Aflasem, dintr-o scăpare a lui Zoly, că acesta era preocupat de alte
probleme şi că nu mai avea timp să se ocupe intens de „Phoenix”, aşa
cum aş fi vrut eu. Atunci, am acceptat o discuţie cu şeful formaţiei
„Clasic XX”, Diti Hepp. Ei aveau o poziţie bună în Casa de Cultură a
212