Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

nimic la cap, povesteam, totul era clar, nu ni se lipea limba, dar ne
lipisem de scaun. Cel mai fain vin ce l-am băut pe undeva. Şi ca gust
şi la curgere... Ăla chiar că-i ca şi madlena lui Proust. Tot mă
gândesc la vinul ăla din când în când. De poveste, aşa. Ca la
Sadoveanu. Şi-atunci am fost prieteni şi cu Stănici, aşa că dominam
tot Costineştiul, în afară de poliţie.
Ăia de la poliţie ne tot ameninţau că ne-arată ei nouă, că „ne
găseşte ei valută”. Ponderea cea mai mare o avea Schwarz. El
începuse deja, cu sacoşa lui plină, în care avea de la chiloţi, vodcă,
până la scule. Noaptea, când ăia ne legitimau pe-acolo şi ne băgau
lanternele-n ochi: „Băi, unde vi-i buletinu’?, Schwarz: „Futu-ţi
norocu’ tău, tu mie-mi pui lanterna-n ochi?!” Şi-o scos el o lanternă
de aia chinezească, ba nu, cehească, cu şapte baterii în ea. Când i-o
pus-o lu ăla, o început apoi zece minute de târguieli. „Stinge-o tu!”
„Nu, tu întâi!” „Mulţi fură uniforme, îşi cumpără de la orice copil
lanterna, până nu-ţi văd legitimaţia nu cred”. S-au tot ameninţat
reciproc până s-a prins caraliul respectiv. Căpitanul ăla, Madaras, a
zis că s-a terminat cu noi. Apărea ăla tot timpul în birt şi urla de la
masă: „Bă, nu vedeţi că nu vă mai vrea poporul?” Tu erai deja de
partea băieţilor răi. „Vezi, bă, că-ţi trage ăsta un pumn în barbă
de-ajungi în spital!” Şi aşa se discuta, unii pe scenă cântând,
celălalt la masă. Între timp, se cânta „Jumpin’ Jack Flash” şi lumea
se simţea bine.
Apăruse şi Schpitzly, îi plăcea atmosfera şi părăsise cât putuse
de repede „Amicii”. El ne-a adus în cameră un poster, găsit nu ştiu
pe unde, cu Hitler, Göring şi alţi generali din ăştia, cu degetul pe
hartă. Afişul ăsta l-a lipit Schwarz deasupra capului.
Şi am luat un dulap, ne-a trebuit neapărat un dulap. Ne-au adus
ăia după vreo două săptămâni un dulap. „Unde să-l punem?”
Schwarz: „Aici”. L-au lăsat la un pas de uşă, în cameră. Uşile nu
erau montate. „Las’ că le montăm noi!” „Da’ de ce aici?” „Las’ căi
găsim noi loc!” „Îl montăm noi, plecaţi!” I-a gonit pe ăia din
cameră şi-aşa o rămas dulapul, ba i-o mai tras şi vreo două picioare
de i-o scos fundul, cu uşile alea proptite aşa lateral de el. Şi-atuncea,
cum sunt dulapurile astea de hotel împărţite în două, pe o
despărţitură o scris „Cârcu” şi pe ailaltă „Schwarz”. Şi toţi care
voiau să intre înăuntru trebuiau să treacă prin dulap, ca noi să ştim
dacă intră prin „Cârcu” sau prin „Schwarz”. „Te rog, intră că eu
207