Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

şi nici cei din partea conducerii facultăţii. Când au realizat ceea ce
am spus, a izbucnit o hărmălaie îngrozitoare. Am ieşit din sală şi am
închis uşa în spatele meu, lăsându-i să se descurce aşa cum vor şti.
Mă bucur şi astăzi că nu m-am lăsat orbit de puterea pe care ţi-o
dă o astfel de funcţie şi că m-am oprit la timp, preferând muzica şi
neangajându-mă politic în nici un fel. Acestei concepţii i-am rămas
credincios şi astăzi şi sunt mai mult decât mulţumit că nu mi se poate
reproşa în nici un caz angajarea politică, de nici un fel, nici de
stânga, nici de dreapta, nici în ţară, nici în străinătate. Politica mea
este muzica şi arta este singurul lucru care mă interesează.
INTERLUDIU CU VICTOR CÂRCU (IV)
– Când or apărut olandezele?
– Ele apăruseră mai demult.
– Când eram la Costineşti. Stăteam noi în sat, undeva.
– În ’71-’72.
– Mai ’nainte, noi stăteam dincolo, la Schitu.
– Şi cântam în capătul celălalt. Acolo mi-a plăcut. Când v-au
spart, atuncea în ’70, la Eforie Sud, la demisol, eu cu Sepi găsisem
deja în Schitu. Stăteam în golf, nu în Costineşti. Apoi voi aţi găsit o
casă la un ţăran, unde aţi venit şi-n al doilea an, când au apărut
Heni cu canotoarele, cu alea...
– Urâte şi rele.
– Şi-ncet ne-am împrietenit cu ăia, Pardaillan şi Cap de Măgar.
Era unul frumos, îi zicea Pardaillan, frumuşel, bruneţel, pus pe
agăţat... Am început eu să fac discotecă pe staţia lui. Să prezint ceva,
acolo afară, să facă un ban. Şi-atunci am vorbit cu şeful de local ca
în anul următor să cântăm la ei. Am stabilit şi suma şi toate detaliile.
Aşa că în anul celălalt ne-am dus direct pe litoral.
– În ’71?
– Da. Şi-acolo a început a doua perioadă, reeditarea atmosferei
de la Vila „Eminescu” din Eforie. Am luat o cameră împreună cu
Schwarz.
– Eram mai aproape de „Tomis”, parcă aşa se numea
restaurantul ăla.
205