Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

gratuite pentru că vei cădea în greşelile lui Moni, încercam eu să-l
încurajez!
Reininger întărea.
– Da, da, da, ascultă ce spune Nicu, pentru că aşa e. Mircea a
luat-o de bună, dar, la un moment dat, a trecut în extrema cealaltă.
Povestea cu mâinile mai mult decât un italian, şi orice detaliu, orice
cuvânt era imediat urmat de o pantomimă cât se poate de curată. Nu
mai ştiam cum să-l oprim. Dacă rostea cuvântul „sus”, braţul îi pleca
în sus, arăta în jos, arăta la stânga, la dreapta, dacă era vorba de o
cărămidă încerca să o sugereze cu mâna, dacă era vorba de o pasăre,
la fel. Avea foarte mult de lucru, uitând că scena trebuie dominată pe
toată suprafaţa ei, din stânga în dreapta şi nu doar stând pe loc şi
făcând pantomimă. Bineînţeles că era o modalitate originală de a
face show, însă nu cea pe care o aşteptam eu, aşa că presiunile asupra
lui au continuat, dezamăgindu-l, pentru că el îşi dădea toată silinţa.
După toate sfaturile pe care i le dădusem, în momentul în care am
revenit cu critici, a revenit şi blocajul. Rar s-a întâmplat ca Mircea
să-şi mai iasă din carapace şi să facă mişcare scenică mai amplă.
Atunci când lua o tamburină, se mai mişca în stânga şi în dreapta, dar
reţinut şi bătând pasul pe loc. Ceea ce convingea în schimb, erau
bucuria şi seninătatea feţei lui, cu care cucerea fetele, şi plăcerea de a
cânta, ce se transmitea publicului care-l încuraja cu aplauze. După o
vreme, Mircea şi-a găsit poziţia în formaţie şi modul de interpretare,
aşa că l-am păstrat ca solist vocal până în 1992, cu o întrerupere de
15 ani, 1976-1991.
La unul din chefurile ce s-au ţinut la mine acasă, pe Tudor
Vladimirescu, au apărut câţiva de la universitate, aducând cu ei şi
câteva persoane înalte venite de la Bucureşti. Erau în delegaţie, dar
puse pe fapte mari şi pe şotii. Ştiind că la mine acasă se chefuieşte
bine, s-au invitat şi s-a încins un dezmăţ îngrozitor. Surpriza cea
mare mi-a făcut-o Zoly Kovacs, care a apărut cu o oală de vreo
douăzeci de litri plină cu broaşte.
– Dispari cu ele de aici, că altfel zbori pe fereastră!
– Nu fi prost, mă, lasă-mă să le fac, ai să vezi că la ceilalţi o să
le placă.
– Bă, care din voi mâncă broaşte?
– Aaa, picioare de broască! au sărit cu toţii.
196