Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

– Pete Townshend...
– ...ăla, „Pete Townshend, care rupe ghitara în fiecare
concert...”
– Ca să fie mai convingător, Moni îşi înfipsese degetele printre
corzile ghitarei, încercând, cu un gest solemn, să le rupă. Dar
socoteala lui nu a ieşit şi, în loc să rupă corzile, s-a ales cu nişte
tăieturi serioase, din care sângele curgea din belşug. Cuprins, în
acelaşi timp, şi de panică şi de furie, luase ghitara, splendidul
„Gibson”, care azi ar fi valorat o avere, şi începuse să lovească în
biroul masiv, de stejar, din cameră. După primele lovituri nu s-a
întâmplat aproape nimic, ghitara era foarte solid lucrată. Dar asta l-
a întărâtat şi mai tare pe Moni. Începu să lovească cu toată forţa în
colţurile biroului. În sfârşit, începură să sară ţăndările. Curând a
rămas în mână doar cu gâtul ghitarei. Moni se opri şi aruncă
resturile, care arătau ca un animal călcat de tramvai. Îndârjit la
culme, nu se opri aici.
– Da, Moni a ieşit afară şi s-a trântit în prima baltă de pe
trotuar. Grohăia acolo. „Aici am să mă omor, mă înec!” La care,
Pol: „Abţine-te până la Bega şi-aruncă-te acolo! Nu te chinui în
balta asta! Ai ajuns de râsul oraşului. Înecat într-o baltă de pe
trotuar. Aşa o să scrie în istoria « Phoenix »-ului!”
– Se scrie, se scrie, chiar asta facem acum!
– Ideea i s-a părut bună. A pornit-o aţă spre pod. Moni s-a
urcat pe parapet acolo, înspre Maria, la podul de la Maria înspre
catedrală. Era pe la nouă seara şi strada era plină de lume,
vânzoleală multă. Trăgeam de el, deh... „tineret, golani, idioţi”... N-
a atras atenţia, nu i-a plăcut. N-a insistat prea mult, a ţâşnit spre
„Terasa Trandafirilor”, care era plină. Acolo avea şi unde! Ne-am
agitat iară, eram mai mulţi care-l ţineam...
– Era toată gaşca.
– Da, toţi s-au oprit din băut, ăia au avut o pauză cât a durat
scena, a fost un show... „Îi Moni, mă!” „Ba nu-i Moni!” „Ce faci,
mă Moni?” În sfârşit, se simţea pe scenă. Şi ce-i vine lui Moni să
facă? Eu cred că asta a fost în capul lui atunci. Îi plăcea răchia deja.
Atunci, vedea agitaţie şi noi participam activ. „Nu, Moni, nu!”
„Moni, nu fi idiot!” şi alte încurajări din astea. Moni a ţâşnit din
nou. „Acum precis se lasă cu lume, or să sară după mine!”
Ghinionul lui Moni a fost că a trecut o dubă din asta militară. Au
190