Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

mânca aşa ceva, dar el persevera, povestindu-mi mereu ce uşor sunt
broaştele de prins şi ce bune sunt la gust.
– Poftă bună, dar să nu-mi vii cu aşa ceva că te dau afară!
Dar nu asta era cea mai importantă problemă.
Din punct de vedere muzical, stăteam la o răscruce de drumuri.
Reininger ar fi dorit să cântăm un fel de blues–rock, unde se simţea
el mai bine, cântând la pian şi vocal. Am făcut o încercare şi la
Festivalul studenţesc din ’70, unde am apărut cu Schpitzly solist
vocal, interpretând câteva din recentele-i compoziţii, cu text
englezesc, ce aduceau mai mult a blues şi a rock decât a „Phoenix”.
Impresia făcută nu a fost teribilă. Mi-am dat seama, pe scena Sălii
Palatului, că trupa noastră nu avea încă pregătirea pentru a ţine pasul
în continuare, la nivelul aşteptărilor publicului. Trebuia făcut ceva.
INTERLUDIU CU VICTOR CÂRCU (III)
– Eh, intelectuali, trăgeau şi ei limbii române. Nu beau apă
minerală, beau coniac. Şi Marieta dornea prin Parcul Florilor nopţi
la rând cu ăia. Avea şi probleme de iubire, trebuia să-şi facă treaba.
Destupau o stictă de-aia în trei, se-mbătau din ea şi-acolo îi gasea
dimineaţa. Într-o zi a apărut ea, era ziua lui sau aşa ceva, i-a adus
Marieta ca dar un butoiaş de ăla de ţuică cu pahare agăţate de el.
Asta tare l-a-nfuriat pe Moni. L-a trântit de pământ şi-a săriţ cu
picioarele pe el. A fost o seară tristă. Noi eram blazaţi, plictisiţi şi
ăsta tot o trăgea, în rolul lui. Juca o piesă de teatru. O trăgea de păr
pe Marieta să-i spună cu cine s-a mai culcat şi chestii din astea. Aia
a zis că pleacă, atunci a început să plângă Moni să nu plece că i-o
făcut baladă. Veşnica lui melodie ce-o cântă şi azi!
– Pe viu!
– Am mai moţăit acolo. „Da, da... că nu-ţi place!” Asta stătea,
se uita şi... „Da, da...” Îl termina, aşa, ironic Şi-atunci, poc, i-o tras
una cu ghitara aşa, în cap.
– I-a tras sau doar a vrut?
– Da, bine, n-o ajuns, că ea s-a ferit şi, de ciudă, el a zis că nu
mai cântă în viaţa lui. Şi a rupt corzile! I-am zis: „Bă, nu te gândeşti
că nu eşti tu primul care rupe ghitara, e ăla...”, cum îi zice...
189