Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

– Totul se câştigă. Ce, tu aveai greutate când ai intrat în trupă?
– Na’, păi mai gândeşte-te!
– Mă mai gândesc.
L-am invitat pe Mircea pe la mine, am mai stat de vorbă, l-am
întrebat ce-i place, ce idealuri are, ce planuri. Mi-am dat repede
seama că, totuşi, este unul din generaţia noastră. Îi plăceau aceleaşi
lucruri, aceleaşi formaţii, aceeaşi muzică şi intenţia lui era să facă
treabă la un mod cât se poate de serios şi de profesionist. Toţi aveau
o părere bună despre Mircea, ceilalţi din gaşcă îl cunoşteau dinainte,
aşa că, după ce m-am consultat cu băieţii, m-am hotărât să-l iau în
formaţie.
Problema era că, în ultima vreme, fuseseră tot mai multe discuţii
în contradictoriu cu Kamo. El se îndepărtase de clanul Bordeianu,
Reininger, Şuvăgău încă din anii dinainte, pentru că îl nelinişteau
excesele acestui grup. După ce stilul şi gustul său personal s-au
îndreptat mai mult spre jazz şi spre muzică mai comercială, ne-am
hotărât să-l înlocuim şi pe Kamo.
Am ales pe unul dintre basiştii mei preferaţi din oraş, care cânta
la „Clasic XX”, Kovacs Zoltan. Zoly era cunoscut în Timişoara, dar
nimeni nu băgase de seamă ce calităţi basistice reale avea acest băiat.
Cu o figură prelungă, se legăna ca o trestie, show-ul lui era reţinut,
elegant, în schimb bass-ul era puternic şi plin. Fără să încerce să
cânte ghitaristic pe bass, era sigur pe el şi chiar convingător. Avea o
ghitară bass făcută de mână, cu o doză improvizată, dar care,
întâmplător, suna nemaipomenit de bine. Pusesem ochii pe el demult
şi eram hotărât ca la prima ocazie să îl testez. A acceptat de la bun
început să cânte cu noi, mai ales că formaţia „Clasic XX” era în
destrămare, aşa că grupul nostru s-a întregit cu un spirit ce aducea
ceva nou. Zoly, ungur sută la sută, era curăţel, bine simţit şi nu făcea
glume proaste. Pe deasupra, mai era şi îndrăgostit lulea de o fetiţă,
manechin pe vremea aceea. Deşi îi plăceau fetele foarte mult, nu le
schimba în ritmul în care eram obişnuiţi noi.
Faţă de ceilalţi membri ai formaţiei, prezenţa lui Zoly la chefuri
a pus în valoare un talent mai neobişnuit, acela de bucătar. Locuind
afară din oraş, la Balta Verde, beneficia de milioanele de broaşte ce
orăcăiau din primăvară până în toamnă. Zoly se exersase în a le
prinde şi a le prepara pané. Nu mi-aş fi imaginat vreodată că voi
188