Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

turnee din orice punct al ţării. Din prima clipă fusesem fascinat de
ideea de a avea o casă, undeva, la munte.
Se hotărâse să plece chiar a doua zi, cu maşinuţa pe care şi-o
cumpărase, o Škodă nouă. Ne-am despărţit, mi-aduc încă aminte de
privirea lui, pe coridor, la etajul patru, unde locuia, făcându-mi cu
mâna un semn de adio. Plecasem vesel la gândul întâmplărilor ce
aveau să vină. A doua zi am primit un telefon acasă. După ce am
venit de la facultate, maică-mea m-a sunat de la serviciu să-mi spună
că unchiu-meu a avut un accident de maşină şi că este în stare gravă,
în comă, şi că nu se ştie dacă va mai trăi.
Încercarea de a rupe un lanţ, nişte verigi ale soartei, schimbând
brusc direcţia, pare a fi periculoasă. Am observat acest lucru şi la alţi
oameni care s-au hotărât, de azi pe mâine, să schimbe totul. Pare că
există o inerţie a naturii care nu-ţi permite să schimbi totul dintr-o
dată. Rarele reuşite sunt excepţii.
Unchiul meu a plătit cu viaţa această cotitură bruscă. După o
săptămână de comă a murit în spital, fără să mai apuc să schimb o
vorbă cu el. Ce mult mi-aş fi dorit să-i spun, cel puţin, cât de
recunoscător îi eram pentru contribuţia pe care o avusese la educaţia
mea, pentru cât s-a străduit să mă orienteze pe drumul drept, pe calea
lumii spiritului, a existenţei creatoare, şi pentru că m-a ţinut în hăţuri
când a fost nevoie...
Acelaşi lucru mi se întâmplă şi astăzi, gândindu-mă la
maică-mea, pe care am pierdut-o la fel de dramatic şi de brusc. Nici
ei nu am reuşit să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine,
pentru toate sacrificiile pe care sper că nu le-a săvârşit degeaba.
Atunci, după moartea lui Uca, maică-mea se mutase în
apartamentul lui, iar eu rămăsesem în cel de pe Vladimirescu.
Apartamentul acesta liber urma să fie folosit pentru toate întrunirile,
atât repetiţii, cât şi cele de distracţii. Chefurile se înteţiseră, în ciuda
privirilor urâte pe care mi le aruncau vecinii. Revelionul l-am
petrecut cu mulţi prieteni din formaţie şi din afara ei şi cu gaşca de
fete din Amsterdam. Îmi amintesc ca prin ceaţă de nişte sticle de
whisky foarte bun şi de berea cumpărată pe valută de la shop, prin
intermediul fetelor.
Nu pot părăsi anul ’69, hotărâtor pentru noi în privinţa orientării
şi nivelului nostru, fără să amintesc intrarea în posesia unor
instrumente profesionale. Într-o zi mama îmi spune:
182