Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

bine organizată. Îşi pierduse încrederea în el şi nu putea concepe
situaţia respectivă.
După încă vreo câteva încercări de a-mi explica tot ce-l
frământa, se opri o clipă, apoi izbucni în plâns. Am fost aşa de
impresionat că tocmai el se afla într-un astfel de impas, încât eram
mişcat şi eu până la lacrimi. Dar aşa cum mi se întâmpla frecvent în
situaţii cheie, am fost cuprins treptat de acea linişte de gheaţă care-mi
facilita controlul asupra emoţiilor.
– Ascultă-mă! Şi eu trec prin nişte momente grele. Singurul
lucru care m-a ajutat până în clipa de faţă şi de unde primesc sfaturi
este o carte intitulată „Mici opere morale”, scrisă de Giaccomo
Leopardi. Tot ce pot să-ţi ofer este această carte. Ia-o şi citeşte-o!
Sunt sigur că vei primi răspunsuri la întrebările şi la problemele pe
care le ai sau, cel puţin, te va oţeli aşa de tare, încât nu vei mai putea
fi cuprins de deznădejde. Îmi pare foarte rău să te văd într-un
asemenea impas, dar sunt sigur că totul va fi bine.
S-a uitat la mine cu ochii plini de lacrimi de recunoştinţă, deşi
nu ştiu dacă în prima clipă a înţeles că eu voiam într-adevăr să-l ajut
şi nu să scap de el. A luat cartea şi, fără un cuvânt, a plecat.
După un timp, hotărârea de a divorţa era luată, mătuşa mea se
mutase deja, iar maică-mea se decisese să locuiască din nou
împreună cu unchiu-meu, rămas singur într-un apartament mare şi
elegant, în centru, lângă teatru. Eram destul de matur ca să mă pot
ocupa de problemele mele, aveam şi eu nevoie de o anumită
libertate, primeam vizite tot mai des şi acestea o deranjau deja pe
maică-mea. Când venea de la serviciu, se aşeza la maşină şi cosea în
continuare. Până la urmă, s-a mutat la unchiu-meu, iar eu am rămas
în apartamentul de pe strada Tudor Vladimirescu.
Câteva săptămâni nu am ştiut dacă Uca şi-a revenit, dacă şi-a
regăsit echilibrul moral şi sufletesc, dar am aşteptat să se întâmple
ceva. Într-o zi, m-a invitat la el. După câteva fraze neesenţiale, mi-a
spus vestea cea mare. Hotărârea era luată: vom încerca să trăim ca o
familie. Fiecare pierduse pe cineva, el rămăsese fără soţie,
maică-mea renunţase la soţ, eu eram fără tată. Uca avea o situaţie
materială bună, eu îmi câştigam singur banii, maică-mea se descurca
binişor, aşa că ne-am făcut socoteala că ne putem cumpăra o vilă
undeva, în Carpaţi, eventual pe Valea Prahovei, şi să ne mutăm din
oraş. Eu puteam să-mi continui activitatea oricum, puteam porni în
181