Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

importante, în situaţia în care noi eram astăzi aici şi mâine, dincolo.
Experienţa acumulată în acest fel era mai bogată decât într-o relaţie
în doi. Între timp, cunoscusem la universitate câteva fete de la alte
facultăţi, care-mi completau galeria de amintiri frumoase.
Probleme mai mult sau mai puţin asemănătoare aveau şi Pol şi
Moni. Pol era mai distant de felul lui, le fierbea pe bietele fetiţe ce
roiau în jorul cuibului de pe str. Doja. Mi-aduc aminte de o fetiţă
blondă, cu ochi albaştri, pe care o chema Steluţa şi care devenise
prietena mai apropiată a lui Pol. Sau una şi mai tânără, cu nişte buze
pline şi o faţă rotundă ca o prăjiturică, pe nume Puşa.
Moni, solicitat din toate părţile, nu ştia cum să se împartă. Se
fixase o vreme la Marga. La un chef, ea a început să se joace cu cele
trei fire de păr pe care le avea Moni pe piept.
– Ursule!
Şi-i smulse primul fir de păr.
– Ursule!
Îl smulsese deja şi pe cel de-al doilea.
– Ursule! – exclamă clătinându-se, ţinând victorioasă cel de-al
treilea fir, şi ultimul, de pe pieptul lui Moni.
– Fir-ar...
– Ai rămas fără păr pe piept, ursule!
Asta era Marga. Dar până în iarnă terminase şi cu ea.
Revelionul din acel an a fost neobişnuit. Moni şi cu Pol şi l-au
petrecut într-un pat dublu împreună cu Steluţa şi cu Marieta, care
revenise din nou pe firmament. Revelionul meu s-a încins într-o
locuinţă de pe Vladimirescu, unde rămăsesem singur după moartea
unchiului meu, într-un groaznic accident de maşină.
Mi-l aminteam din timpul verii, când a venit la mine cu un aer
foarte întunecat şi ciudat, o expresie necunoscută mie. Ştiam că se
certase cu soţia lui, dar nu cunoşteam detalii. Era stânjenit, pentru
prima oară nesigur. Unchiul era singurul om care-mi dădea
încredere, care ştia totdeauna ce spune, era în permanenţă hotărât şi
concis. Eram de-a dreptul şocat de privirea lui pierdută, de vorbirea
lui dezlânată, din care nu înţelegeam decât frânturi. I-am propus să
coborâm în parc, să stăm de vorbă în linişte. S-a uitat la mine şi a
acceptat, fără să se opună. În parc ne-am aşezat pe o bancă şi am
început să-l descos. Încerca să-mi explice că nu poate să accepe o
asemenea ruptură, după o viaţă atât de decentă, de ordonată şi de
180