Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

S-a îmbrăcat, s-a uitat la noi: „Aveţi probleme între voi?” „Da!”
Dimineaţa, Moni avea mereu probleme. Întotdeauna trebuia să
sufere de o boală, ba de cancer, ba de TBC. Atunci avea
paradontoză. Tot trăgea de dinţii ăia, de era aproape să şi-i smulgă.
Pol îi propunea: „Cleşte am, hţ!” Pol tot dădea la medicină, voia să
se facă stomatolog. După vreo patru ani de dat la medicină era
„Dom’ doctor”. Moni şi-a pregătit soluţia de paradontoză. Periuta
de dinţi şi-o ţinea la chiuveta aia comună, pe culoarul dintre
camerele noastre. Acolo era foarte vesel. Cânta, era plin de el. Îşi
căuta pe acolo chiloţi curati. La vremea aia nu se mai găseau. Când
ne întâlneam, luam hainele şi le miroseam. „Asta nu pute aşa rău. O
iau pe mine!” Haina, cămaşa altuia, nu conta, o luam pe mine.
Afară, în camera de alături, îl vedeam pe altul cu haina mea, pe care
o ştiam deja împuţită. Fiecare râdea de celălalt. „Cum ai putut să te
îmbraci cu o chestie aşa de murdară? Nu simţi cum pute?”
Miroseam ca un căcat. Dar nu s-a plâns nici una din fete.
– Poate le plăcea, ere mai picant.
– Aşa, Pol dispăruse la WC. Vine repede înăuntru, Moni ieşise
şi el pe afară. Ce nu ştia el era faptul că eu mă pişasem în sticluţa lui
de medicament contra paradontozei. Deodată se aude un urlet din
curte: „Futu-vă muma-n cur, vă omor pe amândoi!” Pol s-o aruncat
la uşă şi-o blocat-o. Moni bătea cu pumnii. „Deschideţi, vă trimit la
Timişoara, vă omor!” Urlete groaznice. Moni se propteşte, dă
înapoi, dă în uşă. „Gata, gata, mi-am găsit şi-o pereche de ciorapi
pe care nici nu ştiu dacă am avut vreme să-i miros...” Aia a fost o
vară a mirositului. Ăla l-a auzit, că bocăneau podelele, dădea
călcâie vajnice. Până la urmă a picat uşa. Imaginea este: Moni pe
burtă şi noi trecând peste el, ca şi cum n-ar fi fost acolo. El prindea
muşte şi urla înnebunit.
„Ciau, ne vedem diseară!” „Ce chiloţi murdari ai?!” „De ce
urla aşa băiatul ăla?” „Are dureri de la paradontoză, săracu’”.
– Au fost nişte faze colosale în acel ’69.
– Încet, încet, n-am mai avut uşă, n-am mai avut lumină,
într-adevăr atunci am fost copii răi. Primeam de la gagicile alea
străine spray-uri, săpunuri. Nu s-a furat nimic. Nu mai exista uşă,
veneau o grămadă de inşi. Intrai în casă: „Hai, bă, ne-am culcat,
acuma ce să facem?” Chiar, odată era frig, pe la început, mi se
pare, pe când mai foloseam pijama. Mai târziu, după ce a apărut
175