Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

– Stai că mă gândesc eu.
În câteva zile apăru cu o cutie lungă, metalică, plată.
– Uite, aici ai un reverb.
Ne-am uitat la obiect, fără să ştim ce să facem cu el.
– Fii atent, se bagă în spate, şi ai în acelaşi moment toate
intrările din amplificator, ai acces la efect şi poţi să le dozezi separat
pe canal din potenţiometrul asta.
Deci staţia era prevăzută pentru efecte auxiliare. La prima
încercare, mi-a stat inima în loc. Dintr-o dată, vocea a primit o
dimensiune imensă, aveam senzaţia că sunt într-o catedrală. Chiar şi
strălucirea sunetului era mai intensă. Ne-am bucurat mult, Schwarz a
mai trântit nişte înjurături şi a mormăit un „oameni v-am făcut”, după
care şi-a împachetat lucrurile şi s-a dus. Avea o plăcere nespusă de a
şoca oamenii, se uita în permanenţă încruntat, mârâind şi înjurând,
dar după o vreme, mi-am dat seama că nu e vorba de răutate sau de
furie, mai mult sau mai puţin motivată, pentru că de fapt nu-l supăra
nimeni. Era felul lui de a se apăra, era sistemul arici, încercând, cu
ţepii îndreptaţi în toate direcţiile, să se apere de o apropiere prea
mare. Cu timpul, mi-am dat seama că nu încerca decât să ascundă un
fel de timiditate şi chiar o bunătate adâncă. Impresia pe care o făcea
determina o primă reacţie de respingere, de retragere. Oamenii
făceau un pas înapoi, mulţi nu aveau curajul să-l abordeze în discuţii,
iar dacă mai trântea şi o înjurătură, la care avea un talent deosebit –
improviza nişte înjurături cum nu am mai auzit, le şi schimba de-a
lungul timpului – bineînţeles că ţi se făcea pielea de gâscă şi nu mai
îndrăzneai să-i răspunzi sau să te mai iei la harţă cu el. Cu timpul
însă, considerând anumite ieşiri de-ale lui nemotivate, nejustificate,
i-am răspuns cu acelaşi ton, ba chiar mai intens şi l-am înjurat înapoi,
cu mai multă greutate. A făcut ochii mari, s-a lăsat o pauză după care
a început să râdă şi şi-a continuat lucrul ca şi cum nu s-a întâmplat
nimic. Mi-am dat seama că este exact modul în care trebuie să tratezi
cu Schwarz. De atunci nu s-a mai întâmplat să mai ocolesc vreo
ciocnire sau să evit să apelez la el, chiar în momente în care nu i-ar fi
convenit sau în care ştiam că-l deranjez, noaptea sau dimineaţa. Mă
duceam la el acasă dacă aveam vreo problemă şi-l luam la fel de tare
cum obişnuia el să-i ia pe alţii. Se pare chiar că-i făcea o anumită
plăcere, nu m-a refuzat niciodată, ba chiar devotamentul cu care s-a
angajat în a ne repara şi întreţine instalaţiile s-a demonstrat a fi fără
163