02.02.2020 Views

Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

N-am reuşit să explic nimănui că totul a decurs, aparent, într-o

atmosferă de linişte şi înţelegere. Nu fusesem criticaţi nici pentru

părul care crescuse iarăşi, uşor, pe umeri, nici pentru faptul că

hainele noastre, croite de maică-mea, fuseseră făcute dintr-o mătase

înflorată. Cămăşile albe erau cu jabouri, pantalonii negri, iar

cizmuliţele noastre, cu tocuri înalte, de comandă, semănau foarte tare

cu cele ale lui Valentin Ceauşescu, pe care apucaserăm să-l

cunoaştem prin intermediul lui Dorel Vintilă în timpul festivalului de

la „Preoteasa”. Avea o claie de păr la fel de mare ca şi a noastră şi

purta nişte cizme originale cu tocuri înalte, cu acea gumă laterală,

exact aşa cum avea şi John Lennon, de fapt toţi cei de la „Beatles”.

Noi nu avusesem posibilitatea să ne cumpărăm cizme originale, dar

le făcusem la comandă în Timişoara. Găsiserăm un pantofar care ni

le lucra exact aşa cum ni le doream noi. Când era vorba de tocuri,

ultima finisare o făceam eu, punând mâna pe acel brici tăios cu care

lucra el şi cioplind tocurile ca să le dau o formă mai elegantă.

Aspectul nostru la festival, deşi ieşit din comun, a fost elegant şi nu

am avut nici un fel de reproşuri. Din acest motiv nu înţelegeam de ce

în Timişoara ni se bagă din nou beţe în roate şi ni se fac greutăţi.

Începuse o campanie foarte serioasă de prigoană împotriva

pletoşilor. Poliţiştii, miliţienii din acea vreme, umblau pe stradă

având, în afara bastonului de cauciuc, şi o foarfecă mare. Dacă aveai

părul mai lung şi te prindeau, aveau dreptul să ţi-l taie pe stradă. Te

ciopârţeau pur şi simplu şi te trimiteau la frizer. Acelaşi lucru li se

întâmpla şi celor cu pantaloni prea strâmţi, cu jeans, sau fetelor care

purtau mini-jupe, doar că acestora nu li se tăia părul, ci

îmbrăcămintea incriminată. Multe din serile dansante de pe malul

Begăi, de la cluburile sportive, se terminau cu o baie generală, în

momentul în care dansatorii se năpusteau în apă înotând spre malul

celălalt, urmăriţi de miliţienii care încercau să le taie părul.

Inspecţiile prin surprindere erau la modă în acea vreme. Mi-aduc

aminte, de câte ori, la cofetăria Violeta, stând pe terasă, Moni sau

Reininger, ori amândoi, ţâşneau ca nişte rachete, o luau la fugă,

sărind peste mese, peste garduri. Prinşi uneori, rămâneau fără buletin

şi tot eu trebuia, prin relaţiile mele, să le obţin actele înapoi,

promiţând că se vor tunde, că se vor îndrepta.

De multe ori, în situaţii din acestea grele, în care aveam nevoie

de motivări la şcoală pentru perioadele în care eram în turneu,

160

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!